Nume actual subiect: Andreescu la Barbizon: pictură realizată de Nicolae Grigorescu (1838 - 1907)
Descriere:
Pictură ce înfățișează un bărbat deplasându-se întru pesaj reprezentat de un fond de vegetație lucrat în tușe mici de verde și brun, pe care se detașează în viziune frontală. Peisajul este lucrat în tușe largi de culoare albastru, brun, ocru. Portretul îl înfățișează pe Ion Andreescu, la Barbizon, în costum de lucru. Pe cap poartă o pălărie și un veșmânt verde. În spate își cară șevaletul iar în mâna dreaptă ține un obiect dreptunghiular ce pare a fi o paletă. Tabloul este semnat stânga jos, cu roșu: „Grigoresco”.
Observații:
Nicolae Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.
Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România. Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.