Nume actual subiect: Judecata lui Paris: pictură realizată de Hendrick van Balen (1575 - 1632)
Descriere:
Scenă mitologică reprezentată ca o scenă de gen. Personajele sunt reprezentate nud. Tânărul Paris este reprezentat șezând, fiind ales de cele trei zeițe să judece care dintre acestea este cea mai frumoasă. Acesta îi oferă mărul zeiței Afrodita, marcând simbolic alegerea sa. Lângă aceasta se află Cupidon, precum și alți doi eroși care o încununează. Celelalte două personaje feminine sunt Hera (redată central) și Atena (în partea dreaptă a compoziției). În spatele tânărului Paris este zeul Hermes, zeul înaripat purtând coiful cu aripi. Scena se întâmplă lângă o fântână, lângă care se află un câine. Fundalul este unul redat în nuanțe de verde.
Observații:
Cunoscutul episod mitologic a inspirat notabil nume celebre ale manierismului de la nord de Alpi, precum Abraham Bloemaert, Joachim Wtewael, Hendrick de Clerck sau Hans von Aachen. În registru stilistic, tabloul de la Sibiu prezintă o serie de afinități și înrudiri cu lucrările respective din operele numelor amintite, în registru iconografic pot fi depistate ecouri și din creația unor antecesori ai lui Van Balen, ca Frans Floris sau Marten van Heemskerk. Fiona Healy (în Rubens and the Judgement of Paris: a question of choice) observa cu justețe că ideea dominantă e proslăvirea senzualității, întărită prin relația dintre alegerea lui Paris și reprezentarea sculpturală a lui Bachus la fântâna la marginea căreia își joacă rolul eroul principal. În esență, scena e concepută și realizată ca un subiect de gen menit, înainte de toate, să placă numeroasei clientele a artistului prin calitățile sale acuzat decorativ. Manierismul elegant al compoziției - de o relevantă înrudire cu exemplele similare din opera lui Rottenhamer (Stockholm, Nationalmuseum sau galeria londoneza - Brian Koetser, 1965), personajele cu atribuiri și gesturi afectate, aproape galante, arabescul conturelor și preferința pentru suportul metalic de format mic, peste care pensulația produce efecte de smalț, atestă ascendentul colaborării avute cu artistul german, la Veneția, în 1608 - data executării lucrării - pot fi însă observate și elemente stilistice care anunță o sensibilă detașare de acest ascendent. Personalitatea lui van Balen începe a fi cunoscută, astfel, în mai pregnantă claritate a coloritului, care alătură delicate tonuri de albastru, verde, roșu și trandafiriu sau în folosirea modelului cu griuri colorate pentru reliefarea carnațiilor. Execuția peisajului atestă colaborarea cu un artist înzestrat cu finețe de miniaturist. În favoarea lui Jan Brueghel cel Bătrân opiniază câțiva istorici de artă, între care - cel dintâi - Theodor von Frimmel (1894), apoi Ion Frunzetti (1961) și Georges Marlier (1965).
