CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

PIATRA-NEAMȚ BISERICA LUI ȘTEFAN CEL MARE

  • Nume actual subiect: Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
  • Descriere: În prim plan se observă acoperișul Biserica Domnească Nașterea Sf. Ioan Botezătorul iar în al doilea plan blocuri nou construite. În plan îndepărtat se vede dealul Petricica. Pe platoul de la curtea domneasca sunt trei persoane.
  • Autor subiect: Ștefan cel Mare
  • Datare subiect: 1398
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Al. Mendrea
  • Cod LMI: NT-II-m-A-10567.01
  • Cod RAN: 120735.07
  • Observații: Biserica domnească de la curtea din Piatra Neamț a fost înzestrată cu odoare, cel mai vechi obiect de cult ce s-a păstrat până astăzi fiind un tetraevangheliar. Păstrat la Muzeul Naţional de Istorie al României, manuscrisul a fost dăruit de Ştefan cel Mare „în biserica din curţile sale de pe Bistriţa” în ziua hramului bisericii, la 24 iunie 1502. Ceva mai târziu, de pe la sfârştul veacului al XVIII-lea, datează şi un pomelnic, ce a început a fi scris cu anul 1792 de către dascălul Atanasie. Fără îndoială, existase unul şi mai vechi, din vremea lui Ştefan cel Mare, dar căruia i s-a pierdut urma. Cei dintâi trecuţi în filele acestui pomelnic sunt unii domni ai Moldovei care s-au îngrijit de această biserică şi anume: Ştefan voievod, Maria doamna cu fiii lor, Petru voievod, Elena doamna cu fiii lor, Alexandru voievod, Ruxandra doamna cu fiii lor, Ieremia voievod și Maria mama acestuia.
  • Descriptori: Piatra-Neamț; biserică; lăcaș de cult; monument istoric; Ștefan cel Mare; Județul Neamț;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 14 Iulie 1969

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Piatra-Neamț
  • UAT: Municipiul Piatra-Neamţ
  • Județ: Neamț
  • Adresa actuala: Strada Ștefan cel Mare
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_9_0001_a_000348;STOMFF_CP_9_0002_r_000348 STOMFF_CP_9_0003_a_000349;STOMFF_CP_9_0004_r_000349 STOMFF_CP_17_0155_a_000874; STOMFF_CP_17_0156_r_000874 STOMFF_CP_17_0235_a_000914; STOMFF_CP_17_0236_r_000914  STOMFF_CP_18_0141_a_001000; STOMFF_CP_18_0142_r_001000 STOMFF_CP_27_0061_a_001784;STOMFF_CP_27_0062_r_001784 STOMFF_CP_27_0063_a_001785;STOMFF_CP_27_0064_r_001785 STOMFF_CP_1048_a_4988; STOMFF_CP_1049_r_4988