CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MANGALIA NORD - OLIMP

  • Nume actual subiect: Sea View Apartments; Hotel Pam Beach; Hotel Oltenia; Hotel Maramureș; Hotel Banat; Hotel Crișana; Stațiunea Olimp
  • Descriere: Colaj cu patru fotografii din stațiunea Olimp. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine sunt surprinse hotelurile Moldova, Muntenia, Oltenia și Maramureș, vedere de ansamblu. În prim-plan sunt așezate, unul în spatele celuilalt, cele patru hoteluri, iar între acestea, restaurantele lor și câteva suprafețe verzi. În jumătatea inferioară se află, în stânga străzii principale pe care se zărește un minicar cu turiști, o zonă cu vegetație, iar în dreapta, în fața unuia dintre blocurile-turn, un vehicul albastru, urmat de un spațiu cu flori de diferite culori. A doua imagine conține un peisaj marin. În prim-plan este marea înconjurată de un șir cu mici formațiuni stâncoase, pe suprafața căreia se află o ambarcațiune cu vâsle, în care sunt doi oameni. În dreapta se observă plaja, având în spate faleza înaltă acoperită cu iarbă și străbătută de alei, iar în depărtare, câteva hoteluri și restaurante. Jos, în colțul drept, pe nisip, se zăresc două persoane și o umbrelă. În a treia imagine sunt hotelurile Maramureș, Banat și Crișana, vedere de ansamblu. În prim-plan, de-a lungul șoselei pe care circulă un trenuleț cu turiști, se află cele trei hoteluri, o zonă cu copaci înalți și trotuarul. În partea inferioară se observă un spațiu plin cu flori colorate. A patra imagine surprinde un peisaj marin. În prim-plan se află marea, iar în fața acesteia, două turiste care se relaxează pe pietre. În depărtare se observă plaja, câteva construcții și faleza verde, în pantă, traversată de potecile ce duc spre blocurile-turn și restaurantele stațiunii.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Complexul Sea View Apartments, fostul hotel Moldova, este situat în centrul stațiunii Olimp, în imediata apropiere a Phoenicia Blue View Resort, fiind construit cu un regim de înălțime cu subsol, parter și 15 etaje. Hotelul Pam Beach, fostul hotel Muntenia, complet renovat în anul 2012 și modernizat în anul 2021, este situat în centrul stațiunii Olimp, la o distanță de 100 de metri față de plajă, fiind dispus paralel cu țărmul Mării Negre și format din 13 etaje. Mai multe informații pot fi citite accesând: https://hotelpambeach.ro/. Hotelul Oltenia face parte din Complexul Hotelier Steaua de Mare, fiind unul dintre cele șapte blocuri-turn din stațiunea Olimp. Acesta are o arhitectură contemporană, fiind situat pe malul Mării Negre, la o distanță de aproximativ 100 de metri față de plajă. Detaliile sunt disponibile aici: https://www.complexsteauademare.ro/hotel-oltenia-olimp/. Hotelul Maramureș, cu 13 etaje, este unul dintre cele șapte blocuri-turn ale stațiunii Olimp, fiind situat în centrul acesteia, în imediata apropiere a plajei. Hotelul Banat, având 14 etaje, este situat în nordul stațiunii Olimp, la o distanță de aproximativ 150 de metri față de plajă. Hotelul Crișana, unul dintre cele șapte blocuri-turn ale stațiunii Olimp, este așezat în centrul acesteia, în imediata apropiere a fostului Complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere. Stațiunea balneoclimaterică Olimp, cunoscută pentru curele heliomarine, a fost construită începând cu anul 1971, sub coordonarea arhitectului Aron Solari Grimberg, amplasamentul, configurația și studiile de sistematizare pentru aceasta fiind stabilite de către Institutul de Proiectări "Carpați".
  • Descriptori: Sea View Apartments; hotel Moldova; hotel Pam Beach; hotel Muntenia; hotel Oltenia; hotel Maramureș; hotel Banat; hotel Crișana; stațiunea Olimp; Olimp; Mangalia Nord; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; stațiune; mare; litoral; sezon estival; turism; vară; peisaj marin; ambarcațiune; minicar;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: ilizibilă

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Olimp
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Olimp nr. 4; Strada Olimp; Strada Olimp nr. 8
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_8_0010_a_000320;STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0018_a_000325; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0020_a_000326; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0021_a_000327; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0023_a_000328; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0041_a_000342; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_13_ 0071_a_000566;STOMFF_CP_13_ 0072_r_000566 STOMFF_CP_17_0149_a_000871; STOMFF_CP_17_0150_r_000871