CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

1. HOTEL CASCOM; 2. VEDERE; 3. PLAJA; 4. VILA BELONA

  • Nume actual subiect: Colaj cu patru fotografii din Eforie Nord
  • Descriere: În prima fotografie din stînga sus se vede în prim-plan o alee pe care este parcat un autoturism roșu, iar în plan îndepărtat este Hotelul Bacolux Koralia; În a doua fotografie din dreapta sus se vede în prim-plan faleza mărginită de bănci și spațiu verde, iar în plan îndepărtat este Complexul hotelier Steaua de Mare, Meduza&Delfinul, piscina și plaja Steaua de de Mare; În a treia fotografie din stânga jos se observă în prim-plan mai mulți turiști care stau la soare pe cearceafuri sub umbrele de soare, iar în plan îndepărtat este Marea Neagră; În a patra fotografie din dreapta jos în prim-plan este plaja Belona unde se află mulți turiști care stau la soare pe cearceafuri și au umbrele de soare, iar în plan îndepărtat este Hotel Belona.
  • Autor subiect: Arh. Lucia Vladescu, Dorina Petre, Georgeta Bucur; G. M. Cantacuzino
  • Datare subiect: 1986; 1940
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02880
  • Observații: Hotelul Cascom, cunoscut și sub denumirea de UCECOM a fost construit în anii 70 după planurile Arh. Lucia Vladescu, Dorina Petre, Georgeta Bucur. În anii 2000 a fost cunoscut sub denumirea de Hotel Hefaistos și închis o vreme. A fost redeschis in 2022, sub denumirea de Hotel Bacolux Koralia având patru stele, după un amplu proces de renovare, și este poziționat în centrul stațiunii Eforie Nord, la 600 metri de plaja Belona (aprox. 9 minute de mers pe jos). Este un hotel înalt, cu arhitectură simplă, dar deosebită prin încadrarea în cerc a balcoanelor. (https://sanuuitam.blogspot.com/2013/02/romania-de-altadata-litoralul-romanesc.html?fbclid=IwAR2JrcpCF9ZdhVNIIPREu1hmAaXZWycgw4mqBgLbLWJOzqWbUyFM2lUe67M); Complexul Steaua de Mare Eforie Nord situată la 10 km sud de Constanța, între mare și lacul Techirghiol, stațiunea Eforie Nord îmbină turismul recreativ cu cel balnear, fiind renumită în toata Europa pentru tratamentele cu factorii naturali existenți aici. Complexul Steaua de Mare cu cele trei hoteluri, Hotel Delfinul, Hotel Meduza și Hotel Steaua de Mare are un element favorizant, ce constă în disponibilitatea instalațiilor de încălzire centrală a clădirilor, ceea ce face posibilă extinderea activității turistice și balneare pe toată durata anului. (https://www.ofertesejurromania.ro/hotels/complexul-steaua-de-mare-eforie-nord/); Hotelul Belona a fost ridicat la cererea marelui arhitect George Matei Cantacuzino. Acesta a mai avut și alte îndeletniciri ce au marcat istoria noastră, anume pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. Imobilul a fost contruit între anii 1934-1940 și este o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia construit tot în intervalul acelorași ani, dar și alte construcții din București sau Brașov. G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Belona, asemenea unui pachebot care sparge valurile, simbolizează progresul şi puterea omului asupra mării, notează arhitectura-1906.ro. În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, dar și capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie Nord, dar și o stație de taxi, după cum relatează uct-media.com. Din nefericire, în 1960 gara a fost demolată. Hotelul a fost modernizat în anul 2003 şi a fost catalogat la 3 stele. El dispune în prezent de 4 etaje, lift modern, restaurant principal, autoservire, bar, parcare, terasă, centrală termica proprie, scări de acces, coridoare, rampă pentru persoanele cu handicap. (https://focuspress.ro/istoria-hotelului-belona-din-eforie-nord-construit-asemenea-unui-pachebot-care-sparge-valurile/)
  • Descriptori: Hotel Bacolux Koralia; Complex hotelier Steaua de Mare, Meduza&Delfinul; Plajă; Hotel Belona; stațiune; turist; cearceaf; umbrelă; faleză; piscină; peisaj; vară;
  • Editura: Editura OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Eforie Nord
  • UAT: Oraș Eforie
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada 23 august; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 39; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 9
  • Stat: România

SIMILARE
5