CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

1. APUS DE SOARE PE MARE; 2. EFORIE NORD - HOTEL BRAN; 3. EFORIE NORD - VEDERE GENERALĂ; 4. EFORIE NORD - VEDERE DE PE PLAJĂ

  • Nume actual subiect: Colaj cu 4 fotografii din Eforie Nord
  • Descriere: Prima fotografie constituie fundal pentru celelalte trei și reprezintă un apus de soare la Marea Neagră. A doua fotografie din dreapta sus are în prim-plan Statuia Rod (Maternitate), iar în plan îndepărtat Hotel Bran. A treia fotografie din dreapta jos are în prim-plan plaja Belona din Eforie Nord unde se află turiști la plajă, iar în plan secund se vede Hotelul Belona. A patra fotografie din stânga are în prim-plan apa mării și câțiva turiști care fac baie, iar în plan secund se văd plaja și hoteluri din dreptul acesteia.
  • Datare subiect: 1940
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: CT-III-m-B-02938; CT-II-m-A-02880
  • Observații: Hotel Bran, actual Bran Brad Bega este localizat în partea sudică a stațiunii Eforie Nord, la 150 de metri de plaja Belona, hotelul Brad-Bran este format din 2 corpuri de clădire identice care oferă facilități și condiții de cazare similare. Hotelul are 124 de camere duble și 22 de apartamente, două restaurante, o piscină exterioară și un centru SPA.(https://thr-hotels.ro/hotel-bran-brad/); Statuia Rod (Maternitate) este opera în bronz a artistului Boris Caragea și a fost amplasată în 1964 pe faleză în zona Debarcader. (https://www.primariaeforie.ro/rod-maternitate-in-bronz-opera-semnata-de-boris-caragea-amplasata-in-anul-1964-pe-faleza-in-zona-debarcader/); Hotelul Belona a fost ridicat la cererea marelui arhitect George Matei Cantacuzino. Acesta a mai avut și alte îndeletniciri ce au marcat istoria noastră, anume pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. Imobilul a fost contruit între anii 1934-1940 și este o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia construit tot în intervalul acelorași ani, dar și alte construcții din București sau Brașov. G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Belona, asemenea unui pachebot care sparge valurile, simbolizează progresul şi puterea omului asupra mării, notează arhitectura-1906.ro. În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, dar și capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie Nord, dar și o stație de taxi, după cum relatează uct-media.com. Din nefericire, în 1960 gara a fost demolată. Hotelul a fost modernizat în anul 2003 şi a fost catalogat la 3 stele. El dispune în prezent de 4 etaje, lift modern, restaurant principal, autoservire, bar, parcare, terasă, centrală termica proprie, scări de acces, coridoare, rampă pentru persoanele cu handicap. (https://focuspress.ro/istoria-hotelului-belona-din-eforie-nord-construit-asemenea-unui-pachebot-care-sparge-valurile/); Istoria stațiunii Eforie Nord se leagă de cea a localității vecine, stațiunea Eforie Sud, cu care formează o unitate administrativă. Piatra de temelie a stațiunii a fost pusă în anul 1894, atunci când organizația Eforia Spitalelor Civile din București a construit în zonă un sanatoriu balneoclimateric. Cinci ani mai târziu, alături de sanatoriu se ridică, pe malul mării, prima unitate de cazare din zonă, denumită Hotel Movilă (actual Hotel Parc, Eforie Sud), iar pe malul lacului Techirghiol se amenajează Băile Movilă. În acest fel a luat naștere stațiunea Movilă-Techirghiol. Începând cu anul 1920 în zonă sunt construite numeroase vile, reședințe și case de vacanță ale elitelor vremii. De-a lungul timpului, stațiunea s-a mai numit Carmen Sylva și Vasile Roaită. Până în anul 1933 stațiunea Eforie a aparținut de localitatea Techirghiol. Stațiunea Eforie Nord, de la malul Mării Negre, are o istorie lungă și încărcată de evenimente, ea fiind înființată înainte de Primul Război Mondial, mai precis în anul 1894. Mult inainte de acest eveniment, însă, în zona stațiunii Eforie Nord, de azi, la jumatate de kilometru spre sudul localității, au existat așezări traco-getice și daco-romane, care se prelungesc spre timpurile noastre, cu o viețuire creștină. Acest lucru a putut fi posibil atât datorită apropierii de țărmul mării, cât și a existenței unor izvoare de apă potabilă care au permis condiții bune pentru viață, astfel că s-au găsit aici trei vetre întinse de așezări străvechi: Tuzla Mică, Tuzla Mare și Cainaci. Peste așezările geto-romanilor, așezări românești, mai târziu, au venit și s-au stabilit turco-tătarii și alte populații în migrație. Războiul de Independență (1877 – 1878) eliberează Dobrogea de sub stăpânirea otomană, iar localitățile se repopulează cu români. Acesta este momentul în care Mihail Kogălniceanu este împroprietărit cu terenul de pe litoral, pe care îl cedează mai târziu statului român. În 1894, Ministerul Agriculturii și Domeniilor vindea Societății de Binefacere „Eforia Spitalelor Civile“, o organizație ce administra o serie de spitale în capitală și în țară, 100 de hectare de pământ pe malul lacului Techirghiol. De atunci, stațiunea a început să fie populată cu vile, sanatorii și baze de tratament, iar mai târziu cu hoteluri. La începuturile stațiunii Mihail Kogălniceanu a clădit o fântână publică, iar artiști și scriitori veneau aici pentru a se relaxa și pentru a scrie. (https://www.info-eforienord.ro/despre-eforie/istoric/)
  • Descriptori: apus; mare; soare; Hotel Bran; Statuia Rod (Maternitate); Plaja Belona; Hotel Belona; plajă; turist; hotel; peisaj; litoral; turism;
  • Editura: OSETOM
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 07 iunie 1977

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Eforie Nord
  • UAT: Oraș Eforie
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 12
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_155_a_000075; STOMFF_CP_156_r_000075 STOMFF_CP_35 0047_a_002467;STOMFF_CP_35 0048_r_002467 STOMFF_CP_39_0073_a_002627;STOMFF_CP_39_0074_r_002627 STOMFF_CP_45_0077_a_003366;STOMFF_CP_45_0078_r_003366 STOMFF_CP_45_0021_a_003338;STOMFF_CP_45_0022_r_003338 STOMFF_CP_9326_235_a_Arad; STOMFF_CP_9326_236_r_Arad STOMFF_CP_9328_239_a_Arad; STOMFF_CP_9328_240_r_Arad STOMFF_CP_9335_253_a_Arad; STOMFF_CP_9335_254_r_Arad