CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

DROBETA-TURNU SEVERIN. MONUMENTUL EROILOR (1916-1918), DE ST. BALOȘIN

  • Nume actual subiect: Drobeta-Turnu Severin. Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial
  • Descriere: Vedere din lateral a Monumentului eroilor din primul război mondial. „Monumentul este compus dintr-un grup statuar rond-bosse din bronz, așezat pe un soclu dreptunghiular din beton. La baza piedestalului se află o statuie din bronz reprezentând alegoria Victoriei, cu o spadă și o cunună de lauri. În criptele și osuarul monumentului se găsesc 657 morți de război.” (sursa: https://mausoleedinromania.ro/monumentul-eroilor-din-primul-razboi-mondial-drobeta-turnu-severin/). În imagine se observă că: soclul este format din trei elemente: o coloană centrală (paralelipiped), în dreapta și stânga se deschid două brațe drepte sprijinite pe coloane - pe acestea se află câte un vultur cu aripi desfăcute. Întregul ansamblu este încadrat de un zid scund, pe care, în colțuri se află lei, șezând, ce privesc spre parc.
  • Autor subiect: State Balosin (arhitect); Teodor Burcă (sculptor); Carol Umberto (piterat); Virgil Netta (inițiator)
  • Datare subiect: 1933
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: R. Braun
  • Cod LMI: MH-III-m-B-10448
  • Descriptori: Drobeta-Turnu Severin; monument al eroilor; primul război mondial; monument istoric; turism; monument de for public; State Balosin; Teodor Burcă;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 22 august 1991

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Oltenia
  • Localitate: Drobeta-Turnu Severin
  • UAT: Drobeta-Turnu Severin
  • Județ: Mehedinți
  • Adresa actuala: Bulevardul Carol I, nr. 37 (în Parcul Rozelor)
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_22_ 0041_a_001406;STOMFF_CP_22_ 0042_r_001406 STOMFF_CP_25_0085_a_001578;STOMFF_CP_25_0086_r_001578 STOMFF_CP_27_0067_a_001787;STOMFF_CP_27_0068_r_001787 STOMFF_CP_29_0255_a_002040;STOMFF_CP_29_0256_r_002040 STOMFF_CP_260_a_4439;STOMFF_CP_261_r_4439 STOMFF_CP_1080_a_5004; STOMFF_CP_1081_r_5004 STOMFF_CP_1088_a_5008; STOMFF_CP_1089_r_5008 STOMFF_CP_1104_a_5016; STOMFF_CP_1105_r_5016