CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISTRIȚA

  • Nume actual subiect: Vedere spre centrul orașului Bistrița din turnul Bisericii Evanghelice
  • Descriere: Vedere din turnul Bisericii Evanghelice, spre partea de est a orașului Bistrița, surprinzând partea centrală a acestuia. În planul apropiat se desfășoară clădirile ce delimitează Piața Centrală. Din partea stângă a acestor clădiri pornește strada Dornei, ce trece prin centrul istoric al orașului. În capătul acestei străzi, în planul îndepărtat, în dreapta acestei străzi, se distinge prin dimensiunile sale clădirea fostei mănăstiri franciscane, ce găzduiește astăzi Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Paralelă cu strada Dornei, în partea dreaptă, se întinde strada cunoscută drept Calea Armata Roșie, astăzi Strada Liviu Rebreanu.
  • Autor subiect: Petru Italus
  • Datare subiect: secolul al XIV-lea; secolul al XIII-lea
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: A. Iancu
  • Cod LMI: BN-II-m-A-01450
  • Cod RAN: 32401.52
  • Observații: Clădirea fostei mănăstiri minorite este considerată cea mai veche clădire din orașul Bistrița, fiind datată între anii 1270-1280. Odată cu trecerea sașilor la Reforma Protestantă, călugării catolici din oraș sunt alungați astfel mănăstirea fiind abandonată. În timpul stăpânirii habsburgice este renovată, în anul 1772, pentru a fi folosită de garnizoana militară prezentă aici, urmând ca în 1895 să fie cumpărată de către Parohia Română Unită din Bistrița. În 1948, edificiul este preluat de Biserica Ortodoxă, ca urmare a deciziei autorităților comuniste de a interzice cultul greco-catolic, aparținând și astăzi cultului ortodox prin Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Biserica Evanghelică este un alt lăcaș de cult ridicat de comunitatea sașilor din Bistrița în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Construcția sa s-a realizat pe mai multe perioade de timp, reușind să îmbine mai multe stiluri arhitecturale, precum cel gotic sau renascentist. Cel mai remarcabil element îl reprezintă turnul cu ceas înalt de 75 de metri, conceput inițial în scop de apărare și observație, fiind construit în afara zidurilor bisericii. Ulterior este inclus în ansamblul bisericii, fiind dărâmat unul din turnurile inițiale ale acesteia.
  • Descriptori: Biserica Evanghelic-luterană; biserică evanghelică; turn biserică; mănăstire minorită; mănăstire franciscană; centru istoric; Bistrița; Piața Centrală; Transilvania; România; privire de ansamblu; peisaj urban; stil arhitectural; deal;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 5 aprilie 1985

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Bistriţa
  • UAT: Municipiul Bistriţa
  • Județ: Bistriţa-Năsăud
  • Adresa actuala: Piața Centrală nr. 6
  • Adresa initiala: Piața Centrală
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_8_0010_a_000320;STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0018_a_000325; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0020_a_000326; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0021_a_000327; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0023_a_000328; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0041_a_000342; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_13_ 0027_a_000544;STOMFF_CP_13_ 0028_r_000544 STOMFF_CP_13_ 0049_a_000555;STOMFF_CP_13_ 0050_r_000555