CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

SUCEAVA

  • Nume actual subiect: Cetatea Suceava; Colegiul Ștefan cel Mare din Suceava; Hanul Domnesc; Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava; Strada Nicolae Bălcescu Suceava
  • Descriere: Colaj cu cinci imagini din orașul Suceva. În partea de sus se află patru imagini cu monumente, în timp ce în partea de jos se află o imagine cu centrul orașului. În sensul acelor de ceasornic în prima imagine se află turnurile cetății de Scaun a Sucevei. În interiorul ansamblului se află mai multe persoane, în timp ce în exterior se văd câteva poteci. În a doua imagine este văzută din lateral fațada Colegiul Ștefan cel Mare din Suceava. În fața acestuia se află o curte în timp ce pe laterale se observă câțiva copaci. În următoarea imagine, încadrată într-un cadru circular se află Hanul Domnesc. Acesta este văzut din lateral. În prim plan se află zidul înconjurător, urmat fiind de curtea hanului. În a patra imagine se află Biserica Sfântul Ioan cel Nou. În prim plan se află o zonă cu vegetație și arbori, iar între aceștia se observă biserica văzută din lateral. Ultima imagine este din centrul orașului Suceava. În partea stângă se află un bloc înalt, în fața căruia se află un autobuz în mișcare și mai multe autoturisme mai mici parcate. În partea dreaptă este un sir de blocuri, iar pe trotuarul din fața lor se află mai multe persoane. În centru este o zonă verde, cu gazon și flori ornamentale, iar în depărtare se observă Casa de Cultură a Sindicatelor.
  • Autor subiect: Petru I Mușat; Bogdan al III-lea
  • Datare subiect: secolului al XIV-lea; 1893-1895; secolul al XVII-lea; 1514-1522; 1965-1969
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: I. P. Sibiu
  • Cod LMI: SV-I-s-A-05392; SV-II-m-B-05450; SV-II-m-B-05476; SV-II-a-A-05469
  • Cod RAN: 146272.04 146272.06
  • Observații: Cetatea de Scaun a Sucevei sau Cetatea Sucevei a fost construită de voievodul Petru I Mușat, în secolul al XIV-lea. Clădirea care găzduiește Colegiul Național „Ștefan cel Mare” a fost construită în perioada 1893-1895. Aceasta a fost realizată în stil baroc. Clădirea fostului Han Domnesc care găzduiește în prezent Muzeul Etnografic are două nivele și pivnițe. Parterul are ziduri groase din piatră, având un gang central de unde se pătrunde în patru încăperi. Camerele au intrări cu portale în arc semicircular, pardoseli de cărămidă, tavane boltite și ferestre supraînălțate de arcuri semicirculare. La etajul construit ulterior se ajunge de pe o scară exterioară aflată în curte. Aici se află patru camere pe două coridoare în cruce. Accesul în pivniță se face din gangul central de la parter. Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” a fost realizată în perioada 1514-1522, ctotorul acesteia fiind Bogdan al III-lea.
  • Descriptori: Suceava; Cetatea Suceava; Colegiul Ștefan cel Mare din Suceava; Hanul Domnesc; Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava; Strada Nicolae Bălcescu Suceava; peisaj urban; monument; sit arheologic; ;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: ilizibilă

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Bucovina
  • Localitate: Suceava
  • UAT: Municipiul Suceava
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: Aleea Cetății; Strada Vasile Alecsandri 3; Strada Ciprian Porumbescu 5; Strada Ion Vodă Viteazul 2; Strada Nicolae Bălcescu
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_091_a_000043; STOMFF_CP_092_r_000043 STOMFF_CP_2_043_a_000121; STOMFF_CP_2_043_r_000121 STOMFF_CP_2_043_a_000121; STOMFF_CP_2_043_r_000121 STOMFF_CP_2_173_a_000186; STOMFF_CP_2_173_r_000186; STOMFF_CP_2_097_a_000148; STOMFF_CP_2_097_r_000148; STOMFF_CP_2_075_a_000137; STOMFF_CP_2_075_r_000137 STOMFF_CP_2_077_a_000138; STOMFF_CP_2_077_r_000138 STOMFF_CP_2_079_a_000139; STOMFF_CP_2_079_r_000139;