CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

M. S. REGELE CAROL I

  • Nume actual subiect: Regele Carol I
  • Descriere: Fotografie din profil cu Regele Carol I al României. Fotografia în surprinde pe rege din partea dreaptă.
  • Datare subiect: 1911
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, (născut la 20 aprilie 1839 în Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania și decedat la 10 octombrie 1914 în Sinaia, Prahova, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza, în perioada 10 mai 1866 – 27 septembrie/10 octombrie 1914. De-a lungul domniei sale, ce s-a întins pe o perioadă de 48 de ani, fiind și cea mai lungă din istoria statelor românești, acesta a reușit să contribuie la dezvoltarea statului românesc, căruia i-a obținut independența, pentru ca mai apoi să redreseze și economia și să înființeze unele instituții.
  • Descriptori: Familia Regală a României; Casa Regală a României; România; Regele Carol I; monarh; conducător; monarhie; colecția Mandy; portret; bust;
  • Editura: Editura C. Sfetea
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 19 aprile 1911

Localizare
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_0734_a_4835; STOMFF_CP_0735_r_4835 STOMFF_CP_0752_a_4844; STOMFF_CP_0753_r_4844 STOMFF_CP_0760_a_4848; STOMFF_CP_0761_r_4848 STOMFF_CP_0774_a_4855; STOMFF_CP_0775_r_4855 STOMFF_CP_0776_a_4856; STOMFF_CP_0777_r_4856 STOMFF_CP_0782_a_4859; STOMFF_CP_0783_r_4859 STOMFF_CP_0784_a_4860; STOMFF_CP_0785_r_4860 STOMFF_CP_0790_a_4863; STOMFF_CP_0791_r_4863