SINAIA. HOTEL /”MONTANA/”
- Nume actual subiect: Hotel Alexandrion Royal Experience
-
Descriere:
Colaj compus din șase fotografii, din care în cinci dintre acestea ne sunt prezentate imagini interioare, din perioada comunistă, ale fostului Hotel Montana, astăzi Hotel Alexandrion Royal Experience. În prima imagine, din stânga, sus, se află sala-restaurant. În interiorul acesteia sunt mai multe scaune și mese. La una dintre mese se află două persoane, iar la o mică distanță față de ei este un chelner. Tavanul acesteia este decorat cu mai multe becuri. A doua imagine, în sensul acelor de ceasornic domină câmpul vizual al cărții poștale, ne înfățișează din lateral, într-un peisaj de iarnă, fațada hotelului și zona de acces a acestuia. În fața hotelului se află, de asemenea, două autobuze. A treia imagine prezintă detalii de la piscină. În piscină, dar și pe marginea acesteia se află mai multe persoane. În a treia fotografie se află una dintre camerele hotelului. În interiorul acestia se află două paturi, iar între ele este o noptieră. În a cincia imagine se află recepția. În zona biroului se află două persoane care cer informații de la receptioneră. Ultima imagine este cu una dintre camere. În centrul acesteia se află o masă cu patru scane, un televizor, iar pe pereți se observă două tablouri.
- Datare subiect: secolul al XX-lea
- Tip imagine: color
- Fotograf: A. Iancu
-
Observații:
Cartea poștală a fost francată cu un timbru în valoare de 2 lei, emisiune "Artă populară", prima zi a emisiunii 22/12 1982, machetator Aurel Popescu
(http://www.romaniastamps.com/)
https://www.alexandrionexperience.ro
-
Descriptori:
Sinaia;
Prahova;
Muntenia;
Hotel Montana;
Valea Prahovei;
Hotel Alexandrion Royal Experience;
oraș;
peisaj urban;
peisaj montan;
turism;
drumeție;
istorie;
- Editura: Editura Meridiane
- Expediată: Da
- Data expedierii: 30 iunie 1984
- Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
-
Localitate: Sinaia
- UAT: Oraș Sinaia
- Județ: Prahova
- Adresa actuala: Bulevardul Carol I nr.24
- Stat: România