CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

STAȚIUNEA OLIMP - HOTEL 'AMFITEATRU'

  • Nume actual subiect: Hotel Amfiteatru
  • Descriere: Hotelul Amfiteatru, vedere parțială. În prim-plam se află hotelul, iar în fața acestuia, o construcție metalică, albastră, formată din cilindri și o zonă acoperită cu flori și arbori. În partea de jos a imaginii se observă mai multe bănci semicirculare, în fața celei din dreapta aflându-se o masă rotundă, iar în spate, un proiector. În depărtare se zăresc două clădiri înalte ale stațiunii.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: C. Vladu
  • Observații: Hotelul Amfiteatru, cu dublu tract și având șase niveluri de cazare dispuse deasupra celui de primire, face parte, alături de hotelurile Belvedere și Panoramic, din Phoenicia Blue View Resort. Fostul Complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere a fost construit la începutul anilor '70, echipa de proiectare fiind formată din arhitecții Șerban Manolescu, Radu Mănăilă, Dan Ioanovici, Răzvan Florea, Simona Matei, Carmen Beldiman, Mircea Cristescu și Mircea Anania.
  • Descriptori: hotel Amfiteatru; Phoenicia Blue View Resort; stațiunea Olimp; Olimp; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; resort; stațiune; mare; litoral; sezon estival; turism; vară;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Olimp
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Amfiteatru nr. 6
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_7_6084_a_000304;STOMFF_CP_7_6085_r_000304 STOMFF_CP_11_ 0053_a_000495; STOMFF_CP_11_ 0054_r_000495 STOMFF_CP_17_0137_a_000865; STOMFF_CP_17_0138_r_000865 STOMFF_CP_17_0233_a_000913; STOMFF_CP_17_0234_r_000913 STOMFF_CP_16_0067_a_000777; STOMFF_CP_16_0068_r_000777 STOMFF_CP_16_0069_a_000778; STOMFF_CP_16_0070_r_000778 STOMFF_CP_17_0103_a_000848; STOMFF_CP_17_0104_r_000848 STOMFF_CP_17_0129_a_000861; STOMFF_CP_17_0130_r_000861