CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MĂNĂSTIREA MOLDOVIȚA (SECOLUL AL XVI-LEA)

  • Descriere: Fragment de pictură murală de pe un perete exterior al Mănăstirii Moldovița, incluzând o scenă cu Asediul Constantinopolului, apărători ai cetății fiind lupători moldoveni. Pe străzile orașului se pot vedea scene cu procesiunea, dar și armatele otomane aflate la poarta cetății.
  • Datare subiect: 1537
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Al. Florescu
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05673
  • Cod RAN: 150999.01
  • Observații: Mănăstirea a fost ridicată de Petru Rareş la 1532 în apropierea ruinelor vechii mănăstiri din sec. XV. În centrul incintei se ridică biserica "Buna Vestire", cu pridvor deschis şi turlă pe pronaos. Pictura a fost realizată în 1537, la 5 ani de la înălțare, pictorii fiind anonimi. Cel mai probabil însă, cel care a coordonat lucrările a fost Toma Zugravul, din Suceava. El s-a ocupat printre altele și de Mănăstirea Humor, fiind pictorul de casă al lui Petru Rareș. Este una dintre puținele biserici care mai păstrează picturile originale.
  • Descriptori: mănăstire; Mănăstirea Moldovița; Vatra Moldoviței; Bucovina; Suceava; pictură murală;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Bucovina
  • Localitate: Vatra Moldoviței
  • UAT: Vatra Moldoviţei
  • Județ: Suceava
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_34_0227_a_002437;STOMFF_CP_34_0228_r_002437 STOMFF_CP_34_0229_a_002438;STOMFF_CP_34_0230_r_002438 STOMFF_CP_34_0231_a_002439;STOMFF_CP_34_0232_r_002439 STOMFF_CP_34_0233_a_002440;STOMFF_CP_34_0234_r_002440 STOMFF_CP_35 0101_a_002494;STOMFF_CP_35 0102_r_002494 STOMFF_CP_1128_a_5027; STOMFF_CP_1129_r_5027 STOMFF_CP_007_a_5344; STOMFF_CP_008_r_5344 STOMFF_CP_009_a_5345; STOMFF_CP_010_r_5345