CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CURTEA DE ARGEȘ. BISERICA DOMNEASCĂ (XIV)

  • Nume actual subiect: Biserica domnească de la Curtea de Argeș
  • Descriere: Arhitectura bisericii este una de tip bizantin, planul bisericii aparținând tipului „cruce greacă înscrisă”, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit. Ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor datează din secolul al XVII-lea, când biserica a fost renovată. Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Argeș e de dimensiuni mari: dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior al planului său are 14,55x23,50 m, iar înălțimea, măsurată la vârful acoperișului turlei, atinge 23,00 m. Volumul interior, bine echilibrat, cuprinde trei încăperi distincte: un pronaos îngust (2,80 m), un naos spațios (11,80 x 12,40 m) și altarul compus dintr-o absidă mare, centrală, încadrată de două absidiole. Naosul, încăperea principală și cea mai caracteristică a bisericii, cuprinde în mijloc patru stâlpi, dispuși în plan pe o formă pătrată. Prin intermediul acestora, interiorul este împărțit în trei compartimente lungi, trei nave: una mediană, largă, și două laterale, mai înguste, prelungite fiecare spre răsărit cu câte o absidă.
  • Autor subiect: Basarab I, domnitor; Nicolae Alexandru, domnitor; Vlaicu Vodă, domnitor
  • Datare subiect: 1352
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: AG-II-m-A-13647.01
  • Cod RAN: RAN: 13631.07.02
  • Observații: Construcția bisericii a început sub domnia lui Basarab I, fiind continuată de Nicolae Alexandru (1352-1364) și terminată o dată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vlaicu Vodă (1364-1377). Biserica este unul din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească
  • Descriptori: biserică; cult creștin ortodox; lăcaș de cult; Sfântul Nicolae; Basarab I; reședință voievodală; curte domnească;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Curtea de Argeș
  • UAT: municipiul Curtea de Argeș
  • Județ: Argeș
  • Adresa actuala: Strada Negru Vodă 2
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_197_a_000198; STOMFF_CP_2_197_r_000198; STOMFF_CP_9_0185_a_000439;STOMFF_CP_9_0186_r_000439 STOMFF_CP_13_ 0067_a_000564;STOMFF_CP_13_ 0068_r_000564 STOMFF_CP_13_ 0071_a_000566;STOMFF_CP_13_ 0072_r_000566 STOMFF_CP_15_0041_a_000695;STOMFF_CP_15_0042_r_000695 STOMFF_CP_17_0185_a_000889; STOMFF_CP_17_0186_r_000889 STOMFF_CP_17_0187_a_000890; STOMFF_CP_17_0188_r_000890 STOMFF_CP_17_0189_a_000891; STOMFF_CP_17_0190_r_000891