CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

SINAIA. HOTEL /”MONTANA/”

  • Nume actual subiect: Hotel Alexandrion Royal Experience
  • Descriere: Colaj compus din șase fotografii, din care în cinci dintre acestea ne sunt prezentate imagini interioare, din perioada comunistă, ale fostului Hotel Montana, astăzi Hotel Alexandrion Royal Experience. În prima imagine, din stânga, sus, se află sala-restaurant. În interiorul acesteia sunt mai multe scaune și mese. La una dintre mese se află două persoane, iar la o mică distanță față de ei este un chelner. Tavanul acesteia este decorat cu mai multe becuri. A doua imagine, în sensul acelor de ceasornic domină câmpul vizual al cărții poștale, ne înfățișează din lateral, într-un peisaj de iarnă, fațada hotelului și zona de acces a acestuia. În fața hotelului se află, de asemenea, două autobuze. A treia imagine prezintă detalii de la piscină. În piscină, dar și pe marginea acesteia se află mai multe persoane. În a treia fotografie se află una dintre camerele hotelului. În interiorul acestia se află două paturi, iar între ele este o noptieră. În a cincia imagine se află recepția. În zona biroului se află două persoane care cer informații de la receptioneră. Ultima imagine este cu una dintre camere. În centrul acesteia se află o masă cu patru scane, un televizor, iar pe pereți se observă două tablouri.
  • Datare subiect: secolul al XX-lea
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: A. Iancu
  • Observații: Cartea poștală a fost francată cu un timbru cu o valoare de 40 bani, emisiune "Definitive- Monumente", prima zi a emisiunii 15/12 1973, machetator I Untsch (http://www.romaniastamps.com/) https://www.alexandrionexperience.ro
  • Descriptori: Sinaia; Prahova; Muntenia; Hotel Montana; Valea Prahovei; Hotel Alexandrion Royal Experience; oraș; peisaj urban; peisaj montan; turism; drumeție; istorie; filatelie;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 03 decembrie 1979

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Sinaia
  • UAT: Oraș Sinaia
  • Județ: Prahova
  • Adresa actuala: Bulevardul Carol I nr.24
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_8_0042_a_000343;STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_9_0131_a_000412;STOMFF_CP_9_0132_r_000412 STOMFF_CP_9_0171_a_000432;STOMFF_CP_9_0172_r_000432 STOMFF_CP_11_ 0047_a_000492; STOMFF_CP_11_ 0048_r_000492 STOMFF_CP_14_0033_a_000610;STOMFF_CP_14_0034_r_000610 STOMFF_CP_15_0005_a_000677;STOMFF_CP_15_0006_r_000677 STOMFF_CP_17_0009_a_000801; STOMFF_CP_17_0010_r_000801 STOMFF_CP_19_0041_a_1100;STOMFF_CP_19_0042_r_1100