CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CURTEA DE ARGEȘ - BISERICA DOMNEASCĂ ȘI RUINELE PALATULUI DOMNESC (SEC. XIV)

  • Nume actual subiect: Curtea Domnească din Curtea de Argeș
  • Descriere: Vedere cu ruinele palatului domnesc și cu biserica Sfântul Nicolae Domnesc, construcții realizate din ordinul lui Basarab I, primul domnitor al Țării Românești. În prim plan sunt suprinse parțial ruinele palatului, din care se mai păstrează parțial elevația și ceva care sugerează o arcadă. În plan îndepărtat, după cei doi copaci care mărginesc cadrul se observă biserica, monument în cruce greacă înscrisă, cu o turlă centrală. Fotografia reprezintă o imagine a monumentelor de dinainte de restaurările din 1967 - 1972.
  • Autor subiect: Basarab I (ctitor);
  • Datare subiect: a doua jumătate a secolului al XIV-lea
  • Tip imagine: monocrom
  • Cod LMI: AG-II-a-A-13647
  • Cod RAN: 13631.07
  • Observații: Curtea Domnească de la Argeș este prima reședință cunoscută a voievozilor români din Țara Românească. Ansamblul se compune din două case domnești, ridicate în secolul al XIV-lea și respectiv în secolul al XVI-lea, o casă tradițională, biserica cu hramul „Sfântul Nicolae Domnesc”, zidul de incintă al bisericii, o casă tradițională, precum și zidul de incintă al curții domenști cu un turn de poartă. A fost capitala Țării Românești între 1369 și 1429, permanent cu o întrerupere de un an în 1417 în timpul lui Mircea cel Bătrân, perioadă în care oraşul atinge apogeul dezvoltării sale politico-economice, păstrându-şi întâietatea economică între oraşele Ţării Româneşti până la începutul secolului XVI (domnia lui Neagoe Basarab, când este ridicat ultimul mare monument din oraş al perioadei medievale- Mănăstirea Curtea de Argeş). Biserica Sfântul Nicolae Domnesc este cea mai veche ctitorie domnească cunoscută din Țara Românească, construcția fiind începută în timpul lui Basarab I (1310 – 1353) , fiind mai târziu continuată de Nicolae Alexandru (1352 - 1364) și terminată o dată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vladislav I (1364 - 1377). Biserica este încadrată ca perioadă de construcţie la începutul existenţei statale a Ţării Româneşti, în perioada de independenţă de după lupta de la Posada, între 1340-1365, fiind ridicată chiar pe locul unei biserici mai vechi, denumită mai sus Argeş I, actuala catedrală mitropolitană fiind denumită în planul de săpături arheologice prin apelativul Argeş II. Biserica Sf. Nicolae Domnesc respectă modelul de construcţie bizantin, simplitatea dată de planul crucea greacă înscrisă la sol şi o singură turlă centrată pe naos, mărginită de 4 nave (împreună cu nava de est încadrată în prelungirea absidei altarului se realizează planul perfect simetric şi elegant al crucii greceşti cu braţele egale şi la nivelul turlei centrale –se văd 4 semicercuri (nave) în arc romanic –la fel ca un trifoi cu patru petale ce transferă greutatea turlei prin coloane la nivelul pardoselii). Biserica este compusă dintr-un pronaos îngust de 2,8 metri , un naos în formă de pătrat perfect, 12X12 metri în care sunt plasate 4 coloane paralelipipedice ce susţin navele (creează o împărţire aparentă a naosului) şi un altar tot de 2,8 metri adâncime încadrat de 2 absidiole, Proscomidie şi Diaconicon. Recomandări bibliografice: Maria Musicescu, Grigore Ionescu, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, 1967 https://biblioteca-digitala.ro/?pub=731-biserica-domneasca-din-curtea-de-arges; Nicolae Constantinescu, Curtea de Argeș (1200-1400): asupra începuturilor Țării Românești, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984 https://biblioteca-digitala.ro/?pub=2102-curtea-de-arges-1200-1400-asupra-inceputurilor-tarii-romanesti; Curtea Domnească de la Argeș – ghid, Direcția Monumentelor Istorice, 1967 https://biblioteca-digitala.ro/?pub=1056-curtea-domneasca-de-la-arges-directia-monumentelor-istorice Nicolae Constantinescu, Cercetarea arheologică de la Curtea Domnească din Argeș – 1967, Argesis, I, 1968, p. 123 – 138, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=67077-cercetarea-arheologica-de-la-curtea-domneasca-din-arges-1967--argesis-studii-si-comunicari--i-1968; Gheorghe Cantacuzino, Sondaje arheologice la ctitoria lui Neagoe Basarab din Curtea de Argeș, Argesis, V, 1980, p. 239 – 244, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=67184-sondaje-arheologice-la-ctitoria-lui-neagoe-basarab-din-curtea-de-arges--argesis-studii-si-comunicari--v-1980; Alexandru Mulțescu, Maria Mulțescu, Probleme legate de Palatul de la Curtea Domnească din Argeș (sec. XIV), Argesis, X, 2001, p. 157 – 172, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=14257-probleme-legate-de-palatul-de-la-curtea-domneasca-din-arges-sec-xiv--argesis-studii-si-comunicari--x-2001; Alexandru Mulțescu, Maria Mulțescu, Curtea de Argeș: evoluția ansamblului, Argesis, XIX, 2010, p. 193 – 206, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=3487-curtea-de-arges-evolutia-ansamblului--argesis-studii-si-comunicari--xix-2010; Gheorghe Cherchez, Restaurarea Bisericii Domnești (Curtea de Argeș), Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Serie Veche, X-XV, 1923, p. 77 – 100, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=105806-restaurarea-bisericii-domnesti-curtea-de-arges--buletinul-comisiunii-monumentelor-istorice-bcmi--x-xiv-1917-1923; Nicolae Constantinescu, Curtea domnească din Argeș, probleme de geneză și evoluție, Buletinul Monumentelor Istorice, XL, 3, 1971, p. 14 – 23, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=57021-curtea-domneasca-din-arges-probleme-de-geneza-si-evolutie--buletinul-monumentelor-istorice-bmi--3-anul-xl-1971; Adrian Bătrâna, Lia Bătrâna, Cercetări arheologice efectuate în anul 1979 în cuprinsul așezării Curtea de Argeș, jud. Argeș, Cercetări Arheologice, IV, 1981, p. 144 – 171, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=26068-cercetari-arheologice-efectuate-in-anul-1979-in-cuprinsul-asezarii-curtea-de-arges-jud-arges--cercetari-arheologice-ca--iv-1981; George Georgescu, Lucrări de restaurare la Biserica Domnească de la Curtea de Argeș la 1851 și 1879, Revista Monumentelor Istorice, LXIV, 1-2, 1995, p. 100 – 108, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=57763-lucrari-de-restaurare-la-biserica-domneasca-de-la-curtea-de-arges-la-1851-si-1879--revista-monumentelor-istorice-rmi--1-2-anul-lxiv-1995
  • Descriptori: Curtea de Argeș; Curtea Domnească; palat domnesc; paraclis; Biserica Sfântul Nicolae Domnesc; palat voievodal; monument; sit arheologic; arhitectură medievală; arhitectură medievală românească; biserică medievală; arhitectură bizantină;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Curtea de Argeș
  • UAT: Municipiul Curtea De Argeș
  • Județ: Argeș
  • Adresa actuala: Strada Mircea cel Mare nr. 1
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_17_0235_a_000914; STOMFF_CP_17_0236_r_000914 STOMFF_CP_16_0033_a_000760; STOMFF_CP_16_0034_r_000760 STOMFF_CP_16_0059_a_000773; STOMFF_CP_16_0060_r_000773 STOMFF_CP_16_0061_a_000774; STOMFF_CP_16_0062_r_000774 STOMFF_CP_16_0077_a_000782; STOMFF_CP_16_0078_r_000782 STOMFF_CP_16_0083_a_000785; STOMFF_CP_16_0084_r_000785 STOMFF_CP_16_0085_a_000786; STOMFF_CP_16_0086_r_000786 STOMFF_CP_16_0099_a_000793; STOMFF_CP_16_0100_r_000793