CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA MĂNĂSTIRII SUCEVIȚA (MONUMENT ISTORIC, SEC. XVI)

  • Nume actual subiect: Biserica „Învierea Domnului” a Mânăstirii Sucevița
  • Descriere: Biserica este construit în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. Edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență "muntenești", ele constituie o influență a arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) și groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domnești și beciuri.
  • Autor subiect: familiilor Movileștilor, boieri din Moldova
  • Datare subiect: 1583-1586
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05651
  • Observații: În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Învierea Domnului” din cadrul Mănăstirii Sucevița, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Humor și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
  • Descriptori: biserică; lăcaș de cult; mânăstire; biserică ortodoxă; ctitorie; râul Sucevița; Movilești;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Sucevița
  • UAT: Suceviţa
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: La sud de DN17A 169
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_093_a_000146; STOMFF_CP_2_093_r_000146 STOMFF_CP_6_009_a_000226;STOMFF_CP_6_010_r_000226 STOMFF_CP_11_ 0085_a_000511; STOMFF_CP_11_ 0086_r_000511 STOMFF_CP_15_0111_a_000730;STOMFF_CP_15_0112_r_000730 STOMFF_CP_17_0151_a_000872; STOMFF_CP_17_0152_r_000872 STOMFF_CP_17_0153_a_000873; STOMFF_CP_17_0154_r_000873 STOMFF_CP_17_0001_a_000797; STOMFF_CP_17_0002_r_000797 STOMFF_CP_17_0035_a_000814; STOMFF_CP_17_0036_r_000814