CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

SIGHIȘOARA

  • Nume actual subiect: Turnul cu Ceas din Sighișoara; Biserica Mănăstirii din Sighișoara; Biserica Sfânta Treime din Sighișoara
  • Descriere: Vedere de pe acoperișul unei clădiri din Orașul de Sus al Sighișoarei. În planul apropiat se vede hornul unei clădiri vechi. În planul secund, central este surprins Turnul cu Ceas iar în stânga se observă absida bisericii Mănăstirii Dominicane. În planul îndepărtat se înalță cupola și turnul clopotniță al Bisericii „Sfânta Treime”, aflată pe celălalt mal al Târnavei Mari.
  • Datare subiect: 1350; 1293; 1934 - 1937
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Clara Spitzer
  • Cod LMI: MS-II-a-A-15805; MS-II-m-A-15936
  • Cod RAN: 114523.09; 114523.28
  • Observații: Turnul cu ceas este unul din cele nouă turnuri ale fortificației medievale care proteja vechea cetate a Sighișoarei care se mai păstrează până în prezent. Fortificația din secolele XIV și până în secolul al XIX-lea avea 14 turnuri. Turnul cu Ceas a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIV-lea fiind initial un simplu turn de poartă cu maxim două niveluri, devenind mult mai târziu Turnul cel Mare al porții din față. Are o înălțime de 64 de metri și numără 6 nivele (110 trepte). Este grav afectat de incendiul din 30 aprilie 1676. În 1677 este reconstruit acoperișul în stil baroc, cu patru turnulețe în cele patru colțuri. Tot atunci capătă și orologiul devind astfel un turn cu ceas. Până în 1556 în turn a funcționat primăria orașului. La 24 iunie 1899 a devenit sediul muzeului orașului. Mănăstirea Dominicană din Sighișoara este atestată documentar din 1298, într-o scrisoare a papei Bonifaciu al VIII-lea. . Lăcașul a fost extins între anii 1492 și 1515 într-o biserică gotică de tip hală. În anul 1556 mănăstirea a fost desființată, iar proprietățile ei au fost secularizate. În prezent biserica servește drept biserică parohială luterană. Biseria cu hramul „Sfânta Treime” din Sighișoara este amplasată pe malul nordic al râului Târnava Mare. A fost construită în stil neo-bizantin între 1934 și 1937 după planurile arhitectului Dumitru Petrescu Gopeș, interiorul fiind pictat de către A. Demian. Exteriorul a fost renovat între 1980 și 1984. Recomandări bibliografice: Vasile Drăguț, Sighișoara: oraș – muzeu, Editura Meridaine, București, 1966 https://www.biblioteca-digitala.ro/?pub=1595-sighisoara-oras-muzeu-editura-meridiane; Emil Giurgiu, Sighișoara, Editura Meridiane, 1965 https://www.biblioteca-digitala.ro/?pub=1798-sighisoara; Andrei Liviu Prodan, Sighişoara medievală şi modernă - muzeu în aer liber (II), Acta Moldaviae Septentrionalis, XI, 2012, p. 40 -64, https://www.biblioteca-digitala.ro/?articol=20160-sighisoara-medievala-si-moderna-muzeu-in-aer-liber-ii--acta-moldaviae-septentrionalis-actams--xi-2012; Andrei Liviu Prodan, Sighișoara, orașul muzeu, trecut istoric și oportunități turistice (I), Acta Moldaviae Septentrionalis, X, 2011, p. 82 – 93, https://www.biblioteca-digitala.ro/?articol=10279-sighisoara-orasul-muzeu-trecut-istoric-si-oportunitati-turistice-i--acta-moldaviae-septentrionalis-actams--x-2011; Nicolae Teșculă, Loisir şi societate. Începuturile turismului la Sighişoara, Alt Schaessburg, 2, 2009, p. 77 – 85, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=130028-loisir-si-societate-inceputurile-turismului-la-sighisoara--alt-schaessburg--2-2009;
  • Descriptori: Turnul cu Ceas din Sighișoara; acoperiș; horn; peisaj urban; cupolă; Biserica Sfânta Treime din Sighișoara; Biserica Mănăstirii din Sighișoara; Schäßburger Klosterkirch; Biserica Mănăstirii Dominicane din Sighișoara; Mănăstirea Dominicană din Sighișoara; Cetatea Sighișoarei;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Sighișoara
  • UAT: Municipiul Sighişoara
  • Județ: Mureș
  • Adresa actuala: Piața Muzeului; Strada Andrei Șaguna
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_17_0243_a_000918; STOMFF_CP_17_0244_r_000918 STOMFF_CP_17_0257_a_000925; STOMFF_CP_17_0258_r_000925 STOMFF_CP_17_0259_a_000926; STOMFF_CP_17_0260_r_000926 STOMFF_CP_17_0261_a_000927; STOMFF_CP_17_0262_r_000927 STOMFF_CP_27_0075_a_001791;STOMFF_CP_27_0076_r_001791 STOMFF_CP_27_0081_a_001794;STOMFF_CP_27_0082_r_001794 STOMFF_CP_27_0085_a_001796;STOMFF_CP_27_0086_r_001796 STOMFF_CP_28_0027_a_001826;STOMFF_CP_28_0028_r_001826