CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

EFORIE NORD

  • Nume actual subiect: Colaj cu șase fotografii din Eforie Nord
  • Descriere: În prima fotografie din stânga sus se observă în prim-plan o scară pe care se află o femeie și un copil, iar în plan îndepărtat este Hotelul Steaua de Mare; A doua fotografie din dreapta sus are în prim-plan o alee pe care se află o bancă pe care stau turiști. În partea stângă se află o scară pe care stau o femeie și un copil. În plan îndepărtat se vede Complexul hotelier Steaua de Mare, Delfinul&Meduza; În a treia fotografie din mijloc în partea stângă se văd valurile Mării Negre cum se sparg de digul Steaua de Mare pe care stau turiști, iar dincolo de dig se văd marea și plaja pe care se află alți turiști. În plan indepărtat se observă Complexul hotelier Steaua de Mare, Delfinul&Meduza; În a patra fotografie din mijloc partea dreaptă se văd în prim-plan hidrobiciclete ancorate pe malul lacului Belona, iar în plan îndepărtat se vede Ana Hotels Europa având la bază spațiu verde unde se vede o clădire; A cincea fotografie din partea stângă jos are în prim-plan plaja pe care se află turiști care stau la soare pe cearceafuri în dreptul cărora sunt umbrele de plajă. În dreapta se observă marea, iar în plan îndepărtat este Hotelul Acapulco ale cărui scări coboară direct spre plajă; A șasea fotografie are în prim-plan turiști care stau la soare. Se văd scări care urcă, iar în plan îndepărtat se observă Hotel Belona în partea dreaptă și un magazin în partea stângă
  • Autor subiect: Cezar Lăzărescu; Horia Creangă; G. M. Cantacuzino
  • Datare subiect: 1965-1971;1932-1934; 1940
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: I.Oprea
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02880
  • Observații: Complexul Steaua de Mare Eforie Nord situată la 10 km sud de Constanța, între mare și lacul Techirghiol, stațiunea Eforie Nord îmbină turismul recreativ cu cel balnear, fiind renumită în toata Europa pentru tratamentele cu factorii naturali existenți aici. Complexul Steaua de Mare cu cele trei hoteluri, Hotel Delfinul, Hotel Meduza și Hotel Steaua de Mare are un element favorizant, ce constă în disponibilitatea instalațiilor de încălzire centrală a clădirilor, ceea ce face posibilă extinderea activității turistice și balneare pe toată durata anului. (https://www.ofertesejurromania.ro/hotels/complexul-steaua-de-mare-eforie-nord/); Hotelul Europa a fost construit în perioada 1965-1971 după planurile arhitectului Cezar Lăzărescu, (coautor arh. Dinu Gheorghiu, colaboratori: arhitecții Mihai Ricci, Mircea Ochinciuc, Mina Laurian, Violeta Constantinescu, Sursa: arhiva foto a UAR, fond Arhiva de imagine a revistei Arhitectura) într-o perioadă în care litoralul românesc începea să strălucească pe harta turismului internațional. Hotelul a fost renovat complet în anul 2003, când a fost preluat de Ana Hotels. În 2004, hotelul a inaugurat Ana Aslan Health Spa, care oferă tratamente tradiționale balneo-terapeutice, de înfrumusețare și anti-îmbătrânire marca Ana Aslan, precum și tratamente de relaxare și proceduri de întreținere corporală. Spa-ul are 46 de camere de tratament și piscină interioară cu apă sărată adusă direct din Lacul Techirghiol.(https://www.wall-street.ro/articol/Turism/183066/hotelul-europa-detinut-de-george-copos-împlineste-50-de-ani.html#gref); Operă a arhitectului Horia Creangă (1892-1943), figură marcantă a modernismului arhitectural românesc, această vilă menită a fi reședința de la mare a lui Mihai, moștenitorului coroanei, este construită pe faleză, preluând diferența de nivel a acesteia față de plajă. Amplasată într-o poziție mult avansată către mare, în raport cu celelalte vile din parcelarea Aristide Blank, la fel ca Hotelul Bellona proiectat de arh. G.M. Cantacuzino, marchează împreună cu acesta, ea la Nord și hotelul la Sud, limitele ansamblului de vile din parcelare. Expresie admirabilă a arhitecturii moderne, pentru a accentua raportarea la ansamblu, vila este orientată spre Est – Marea Neagră și spre Sud – ansamblul de vile, prin mari suprafețe vitrate și terase generoase care coboară către mare, oferind către Nord chiar o fațadă oarbă. La un an după construirea sa, vila avea să fie cedată către Yacht Club Eforie. După al Doilea Război Mondial funcționează ca hotel și bar-restaurant Acapulco. Recent, pe parcela învecinată, către Nord, a fost construit hotelul Union, lipit de fostul Yacht Club, cu o fațadă către plajă care înglobează, practic, semeața vilă a lui Horia Creangă, care nu se mai percepe ca o operă distinctă. (https://boemasiloisir.ro/portfolio/items/vila-marelui-voievod-mihai-yacht-club-club-acapulco-actual-restaurant-acapulco/); Hotelul Belona a fost ridicat la cererea marelui arhitect George Matei Cantacuzino. Acesta a mai avut și alte îndeletniciri ce au marcat istoria noastră, anume pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. Imobilul a fost contruit între anii 1934-1940 și este o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia construit tot în intervalul acelorași ani, dar și alte construcții din București sau Brașov. G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Belona, asemenea unui pachebot care sparge valurile, simbolizează progresul şi puterea omului asupra mării, notează arhitectura-1906.ro. În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, dar și capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie Nord, dar și o stație de taxi, după cum relatează uct-media.com. Din nefericire, în 1960 gara a fost demolată. Hotelul a fost modernizat în anul 2003 şi a fost catalogat la 3 stele. El dispune în prezent de 4 etaje, lift modern, restaurant principal, autoservire, bar, parcare, terasă, centrală termica proprie, scări de acces, coridoare, rampă pentru persoanele cu handicap. (https://focuspress.ro/istoria-hotelului-belona-din-eforie-nord-construit-asemenea-unui-pachebot-care-sparge-valurile/)
  • Descriptori: Complex Steaua de Mare, Meduza&Delfinul; Ana Hotels Europa; Hotel Acapulco; Hotel Belona; turist; copil; scară; dig; val; plajă; hidrobicicletă; stațiune; Marea Neagră; vară;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 27 august 1980

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Eforie Nord
  • UAT: Oraș Eforie
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 39; Bulevardul Republicii nr. 13; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 44; Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 12
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_8_0010_a_000320;STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0018_a_000325; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0020_a_000326; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0021_a_000327; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0023_a_000328; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_8_0041_a_000342; STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_13_ 0071_a_000566;STOMFF_CP_13_ 0072_r_000566 STOMFF_CP_17_0149_a_000871; STOMFF_CP_17_0150_r_000871