CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

VÂNĂTOARE

  • Nume actual subiect: Vânătoare de mistreț: pictură realizată de Domenico Brandi (1683 - 1736)
  • Descriere: Tabloul a fost achiziționat ca opera unui anonim italian și a figurat astfel în primele cataloage de colecție (Ä.K., 1844) pâna la Frimmel (1894) care descifrează semnătura autografă a pictorului. Compoziția, pe verticală, ilustrează momentul în care doi vânatori se apropie de mistrețul încolțit de trei câini, dintre care unul se zbate ranit. Pictorul pune accentul pe grupul de animale în mișcare, în lumină, în vreme ce vânătorii sunt în penumbră. Întreaga atmosferă este dinamică, dramatică atât prin încleștarea animalelor cât și prin expresiile acestora, ilustrând lecția însușirii de către Brandi a barocului matur, a alinierii operelor sale, a scenelor de vânătoare alături de producțiile europene ale genului. După opinia noastră fizionomia vânătorului din planul secund stânga este tipică pentru creația artistului, prezentând asemănări aproape până la identitate cu figura păstorului din tabloul Pastorala de la Ermitaj și cu un altul din două scene cu păstori și capre aflate în Staatsgalerie Stuttgart, lucrări de asemenea semnate de artist.
  • Autor subiect: Domenico Brandi
  • Datare subiect: 1732
  • Fișă obiect clasat: [1]

    1. pictura--Brandi-Domenico--Vanatoare-de-mistret

  • Tip imagine: color
  • Observații: Domenico Brandi (1683–1736) a fost un pictor italian, activ în Napoli, unde a pictat naturi moarte de păsări și animale, precum și peisaje pastorale (vedute) și o bambocciata. El a fost fiul pictorului Gaetano Brandi, iar Domenico s-a antrenat inițial cu unchiul său, Niccola Maria Rossi, la Napoli. Mai târziu s-a mutat să lucreze sub Benedetto Luti la Roma. A fost pictorul viceregelui d'Harrach din Napoli și a murit în acest din urmă oraș.
  • Descriptori: Domenico Brandi; Vânătoarea; ulei pe pânză; pictură; Muzeul Național Brukenthal; baroc; pictură baroc; artă plastică; scenă de gen; vânătoare; pictură de gen; pictură în ulei; ulei pe pânză;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Sibiu
  • UAT: Municipiul Sibiu
  • Județ: Sibiu
  • Adresa actuala: Piața Mare 4 - 5
  • Adresa initiala: Piața Mare 4 - 5
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_117_a_5582; STOMFF_CP_118_r_5582 STOMFF_CP_193_a_5620; STOMFF_CP_194_r_5620 STOMFF_CP_399_a_5723; STOMFF_CP_400_r_5723 STOMFF_CP_417_a_5732; STOMFF_CP_418_r_5732 STOMFF_CP_423_a_5735; STOMFF_CP_424_r_5735 STOMFF_CP_10560_a_Manastirea_Sihastria013;STOMFF_CP_10560_r_Manastirea_Sihastria014 STOMFF_CP_10559_a_Manastirea_Sihastria011; STOMFF_CP_10559_r_Manastirea_Sihastria012 STOMFF_CP_10558_a_Manastirea_Sihastria009; STOMFF_CP_10558_r_Manastirea_Sihastria010