CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BUZĂU. PARCUL „CRÎNG”

  • Nume actual subiect: Parcul Crâng din Buzău
  • Descriere: Vedere din Parcul Crâng din Buzău. Fotografia este realizată de pe malul lacului şi surprinde un peisaj de vară, cu copii jucându-se pe malul opus şi copaci inalţi crescuşi pe malurile apei.
  • Tip imagine: monocrom
  • Fotograf: Gabriela Cocoru
  • Cod LMI: BZ-III-s-B-02500
  • Observații: Parcul Crâng este cel mai mare și cel mai important parc din orașul Buzău. Se află la marginea vestică a orașului și ocupă o suprafață de aproximativ 10 hectare. Crângul este o rămășiță al vechiului codru al Vlăsiei, atestat documentar în vremea lui Radu de la Afumați (1522 – 1529). În perioada medievală și până la jumătatea secolului al XIX-lea pădurea era proprietatea Episcopiei Buzăului. Începând cu anul 1828 Crângul a fost folosit ca loc de promenadă de locuitorii orașului Buzău, pădurea făcând în continuarea parte din domeniul episcopiei. În 1852 domnitorul Barbu Știrbei trece pădurea în proprietatea orașului Buzău, devenind o grădină publică. Însă abia în 1881 s-a recunoscut dreptul deplin de proprietate al orașului asupra pădurii. Până în acel moment se semnalaseră numeroase probleme legate de defrișări ilegale sau transformarea unor întinse porțiuni ale pădurii în locuri de pășunat pentru vite sau oi. Din anul 1877 Crângul a intrat într-un amplu proces de modernizare. În 1882, la marginea parcului au fost construite cazărmi ale Regimentului 7 Artilerie. Acest lucru nu a fost neapărat de bun augur pentru Parcul Crâng întrucât la 24 februarie 1900 un raport al administrației locale nota că „militarii cazărmilor de lângă Crâng au adus stricăciuni arborilor și ierbii din pădure”. În 1887 începe o amplă acțiune de tăiere a unor arbori bătrâni și plantare a altora noi și de reamenajare a drumurilor. De asemenea, parcul s-a extins spre est, fiind exproprietate terenuri din prelungirea străzii Gârlița (devenită ulterior Bulevardul Brătianu). În anul 1891, grădinarul orașului Franz Mart a plantat 200 de mesteceni și 200 de tei. În 1897 s-a realizat betonarea heleșteului și construirea unui stăvilar cât și repararea pavilionului pentru muzica regimentului 8 Dorobanți precum și amenajarea insuliței unde se construiește un nou pavilion și un pod care leagă insulița de restul parcului. Se lucrează și la alimentarea apelor heleșteului fiind identificate două surse. Heleșteul mai purta și denumirea de Lacul Hoților. În prezent este alimentat cu apă printr-un canal din râul Buzău. Lucrările de reamenajare de la începutul secolului XX au fost întreprinse de inginerul silvic C. Rădulescu. Pădurea era formată predominant din copaci seculari și în mai mică măsură dde molizi și brazi. Între 1909 și 1910 s-a construit casa grădinarului, clădire în stil venetian folosită atât de grădinar cât și de pădurar. În această perioadă era deja unul din cele mai importante locuri de relaxare dar și pentru desfășurarea festivităților orașului. Crângul a fost făcut celebru de Ion Andreescu în picutră și Hortensia Papadat-Bengescu în literatură. În 1976, în parc a fost construit un obelisc, pentru aniversarea a 1.600 de ani de la prima atestare documentară a Buzăului. Sursă: Viorel Gheorghe, Din istoria patrimoniului municipiului Buzău, Dialogica, revista de studii culturale si literatura, 2, 2022, p. 89-92, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/88-98_4.pdf
  • Descriptori: urban; parc; Parcul Crâng; apă stătătoare; lac; grădină publică; peisaj urban; Lacul Crâng;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 6 Mai 1968

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Buzău
  • UAT: Municipiul Buzău
  • Județ: Buzău
  • Adresa actuala: Bulevardul Nicolae Balcescu nr.13
  • Adresa initiala: Bulevardul Nicolae Balcescu nr.13
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_6_059_a_000251;STOMFF_CP_6_060_r_000251 STOMFF_CP_6_077_a_000260;
STOMFF_CP_6_078_r_000260 STOMFF_CP_10_0005_a_000456;STOMFF_CP_10_0006_r_000456 STOMFF_CP_10_0007_a_000457; STOMFF_CP_10_0008_r_000457 STOMFF_CP_10_0009_a_000458; STOMFF_CP_10_0010_r_000458 STOMFF_CP_10_0013_a_000460; STOMFF_CP_10_0014_r_000460 STOMFF_CP_10_0015_a_000461; STOMFF_CP_10_0016_r_000461 STOMFF_CP_10_0017_a_000462; STOMFF_CP_10_0018_r_000462