CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

VEDERE DIN CONSTANȚA

  • Nume actual subiect: Farmacia Miga (SC Heliofarm SA) din Constanța
  • Descriere: În prim-plan se află Farmacia nr. 2 Heliofarm și oameni. În fața farmaciei se poate observa un ceas și un semafor. În plan îndepărtat se desfășoară B-dul Tomis cu clădiri pe partea stângă.
  • Datare subiect: 1860
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Sorin Dan
  • Observații: Farmacia familiei grecești Kefala a fost condusă, pe rând, de diverși arendatori (sau chiriași), specialiști români care au obținut de la proprietar dreptul de a administra unitatea. Astfel, au lucrat aici farmaciștii Cerbiceanu, Niculescu, Constantinidi și Kaufmes, ultimul deținând-o în 1906. În acel an însă bătrânul Kefala a decedat și pentru că el nu obținuse cetățenie română, farmacia i-a fost luată de către stat. Concesiunea ei a fost scoasă la concurs și câștigată de Ion Miga. Farmacia lui Miga funcționa la acea vreme tot la intersecția străzii Carol cu bulevardul Ferdinand, dar pe colțul opus clădirii Miga de astăzi (unde a fost apoi hotel Continental). Actuala farmacie Miga s-a mutat în clădirea cunoscută astăzi de noi abia în anii 20, când a fost construită de către familia de evrei Goldenberg.(https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/citestedobrogea-farmacii-si-farmacisti-in-dobrogea-1860-1930-v-portrete-in-vitrina-timpului-3633.html)
  • Descriptori: Constanța; Miga; peisaj urban; farmacie; intersecție; clădire; semafor; ceas; om; peisaj; vară ;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu
  • Data expedierii: 15 august 1957

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Constanța
  • UAT: Municipiul Constanța
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: B-dul Tomis nr. 80
  • Adresa initiala: intersecția străzii Carol cu B-dul Ferdinand
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_25_a_6491_litoral_Constanta; STOMFF_CP_26_r_6491_litoral_Constanta STOMFF_CP_77_a_6517_litoral_Constanta; STOMFF_CP_78_r_6517_litoral_Constanta STOMFF_CP_97_a_6527_litoral_Constanta; STOMFF_CP_98_r_6527_litoral_Constanta STOMFF_CP_99_a_6528_litoral_Constanta; STOMFF_CP_100_r_6528_litoral_Constanta STOMFF_CP_101_a_6529_litoral_Constanta; STOMFF_CP_102_r_6529_litoral_Constanta STOMFF_CP_105_a_6531_litoral_Constanta; STOMFF_CP_106_r_6531_litoral_Constanta STOMFF_CP_197_a_6866_litoral_Eforie_Sud; STOMFF_CP_198_r_6866_litoral_Eforie_Sud; STOMFF_CP_003_a_7493_litoral_Neptun; STOMFF_CP_004_r_7493_litoral_Neptun