CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BUCUREȘTI: 1. ARCUL DE TRIUMF; 2. PALATUL MOGOSOAIA; 3. OPERA; 4. MONUMENTUL EROILOR LUPTEI PENTRU LIBERTATEA POPORULUI ȘI A PATRIEI, PENTRU SOCIALISM

  • Nume actual subiect: Colaj de patru imagini cu locuri și edificii importante din București și împrejurimi
  • Descriere: Colaj de patru imagini cu locuri și edificii importante din București și împrejurimi. În sensul acelor de ceasornic, ele ilustrează: (1) Arcul de Triumf, vedere dinspre Șoseaua Pavel D. Kiseleff, cu mașini și troleibuze; (2) sigla Municipiului București din timpul Republicii Socialiste România; (3) Palatul Mogoșoaia, vedere dinspre lacul înconjurat de vegetație bogată; (4) Parcul Carol I; prim-plan cu lacul și Mormântul Eroului Necunoscut; (5) fațada Operei Naționale, dominată de porticul cu trei arcade monumentale și cele două basoreliefuri laterale de mari dimensiuni.
  • Autor subiect: Petre Antonescu; Constantin Brâncoveanu; Ion N. Lahovari; Eduard Redont; Horia Maicu; Nicolae Cucu; Octav Doicescu; Paraschiva Iubu
  • Datare subiect: 1922-1936; 1702; 1900-1906; 1959-1963; 1953
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: B-II-m-A-18001; IF-II-a-A-15298; B-II-a-A-19016; B-II-m-B-19004
  • Cod RAN: 179472.05
  • Observații: (1) Arcul de Triumf a fost construit în perioada 1922-1936 pentru a comemora participarea României la Primul Război Mondial. Acesta a fost conceput de arhitectul român Petre Antonescu, fiind realizat inițial din materiale ușor degradabile. La 1 decembrie 1936, cu ocazia marcării a 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, monumentul de formă paralelipipedică cu o înălțime de 27 m a fost definitivat și inaugurat cu ajutorul fondurilor obținute prin subscripție publică. (3) Palatul de la Mogoșoaia a fost ridicat în 1702 de către Constantin Brâncoveanu, în stilul ce-i poartă numele, servind ca locuință pentru fiul său. Supranumit „Micul Versailles” de la Mogoșoaia, acesta a fost avariat și restaurat de mai multe ori de-a lungul timpului (războiul ruso-turc din 1768-1774, revoluția de la 1821, primul război mondial). Gestionat la ora actuală de Centrul de cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, domeniul mai cuprinde un parc englezesc, cu grădini în stil italian, cuhnia, ghețăria, turnul porții, casele de oaspeți, serele N. Bibescu, paraclisul Sf. Gheorghe și capela Gheorghe Bibescu. (4) Parcul Carol din București, denumit anterior Parcul Filaret (la începutul sec. al XX-lea) sau Parcul Libertății (1948-1991), a fost amenajat în perioada 1900-1906 la inițiativa lui Ion N. Lahovari, după planurile peisagistului Eduard Redont, pentru a servi ca spațiu de desfășurare a Expoziției Generale Române din 1906 cu ocazia a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Prin cele peste 165 de pavilioane construite, se dorea prezentarea evoluției României în plan economic, politic, militar și cultural. În perioada comunistă, parcul a suferit transformări importante – majoritatea edificiilor au fost demolate sau mutate, iar în locul fostului Palat al Artelor, a fost ridicat „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism” (1959-1963), după planurile arhitecților Horia Maicu și Nicolae Cucu. (5) Opera Româna a fost înființată oficial în aprilie 1921, spectacolele fiind susținute în clădirea Teatrului Național de pe Calea Victoriei. După bombardarea și demolarea acestuia în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a decis ridicarea unui edificiu separat. Astfel, în anul 1953, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților desfășurat în București, s-a inaugurat noua clădire, după planurile arhitecților Octav Doicescu și Paraschiva Iubu.
  • Descriptori: Republica Socialistă România; Muntenia; Ilfov; București; Arcul de Triumf; Petre Antonescu; Primul Război Mondial; Mogoșoaia; Palatul Mogoșoaia; Constantin Brâncoveanu; Parcul Libertății; Parcul Carol; Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism; Mausoleul din Parcul Carol; Mormântul Eroului Necunoscut; Horia Maicu; Nicolae Cucu; Opera Națională București; Opera Română; Octav Doicescu; Paraschiva Iubu; muzeu; colecție; parc; spațiu de promenadă; lac; operă; balet; sală de spectacole; monument de for public; monument; monument istoric;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 20 iulie 1981

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: București Mogoșoaia
  • UAT: Municipiul București; Mogoșoaia
  • Județ: București; Ilfov
  • Adresa actuala: Piața Arcul de Triumf f.n.; strada Valea Parcului nr. 1; Piața Libertății f.n.; Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 50
  • Stat: Romania

SIMILARE
STOMFF_CP_7_6017_a_000271;STOMFF_CP_7_6018_r_000271 STOMFF_CP_9_0113_a_000403; STOMFF_CP_9_0114_r_000403 STOMFF_CP_9_0175_a_000434;STOMFF_CP_9_0176_r_000434 STOMFF_CP_9_0177_a_000435;STOMFF_CP_9_0178_r_000435 STOMFF_CP_13_ 0099_a_000580;STOMFF_CP_13_ 0100_r_000580 STOMFF_CP_18_0211_a_001035; STOMFF_CP_18_0212_r_001035 STOMFF_CP_19_0115_a_1137;STOMFF_CP_19_0116_r_1137 STOMFF_CP_19_0117_a_1138;STOMFF_CP_19_0118_r_1138