A.A.L.L.R.R. PRINCIPESA MARIA, PRINȚESA MARIA ȘI PRINȚUL NICOLAE
- Nume actual subiect: Principesa Maria, Prințesa Maria și Prințul Nicolae în port popular
-
Descriere:
Fotografie frontală cu Principesa Maria, ulterior devenită Regina Maria, și doi din copiii acesteia, Prințesa Maria, ulterior Regina Maria a Iugoslaviei și Prințul Nicolae. Toți trei poartă costume tradiționale românești, aflându-se într-o pădure.
- Tip imagine: monocrom
-
Observații:
Maria a României (n. 1875 - d. 1938) a fost a doua regină a României, în calitate de soție a regelui Ferdinand I al României. Ea s-a născut Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, ca fiica a ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii și a Marii Ducese Maria, unica fiica a țarului Alexandru II al Rusiei si a printesei Maria de Hessen.
Ea a avut 6 copii, printre care și regele Carol al II-lea al României. Ea a fost apreciată atât pentru prezența ei de spirit cât și pentru implicarea ei în situația Țărilor Române, pe care aceasta părea să le înțeleagă mai bine decât mulți contemporani de-ai ei.
Mai multe informații despre Regina Maria a României puteți afla accesând link-ul:
https://peles.ro/personalitati/regina-maria/
Regina Maria a Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen, pe 6 ianuarie 1900 în Gotha și decedată la 22 iunie 1961 în Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost fiica
Mariei de Edinburgh, fiică a prințului Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fiul Reginei Victoria, și a principelui moștenitor Ferdinand al României. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa. Ea a fost cunoscută și ca Regina Marija, în urma căsătoriei ei cu regele Alexandru I al Iugoslaviei. Maria s-a dedicat poporului căruia i-a fost regină, i-a învăţat limba, iar poporul a îndrăgit-o. A patronat numeroase spitale, şcoli şi orfelinate, rămânând una dintre cele mai importante binefăcătoare ale frământatei zone a Balcanilor; Crucea Roşie sârbă s-a aflat sub Înaltul ei Patronaj.
Mai multe detalii despre viața și personalitatea Reginei Maria a Iugoslaviei puteți citi accesând link-ul:
https://casamajestatiisale.ro/familia-regala/istorie/copiii-ferdinand-maria/regina-maria/
Principele Nicolae al României (n. 1903 - d. 1978), cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, a fost un principe cu un rol politic activ în perioada 1927-1930, când acesta a făcut parte din Consiliul de Regență, care conducea țara la acea dată, Regele Mihai I fiind minor. În anii 1930, acesta se căsătorește cu Ioana Doletti, urmând să plece în exil datorită neîmpăcării lui Carol al II-lea cu această căsătorie neconformă. Principele Nicolae moare după 4 decenii de exil, la vârsta de 74 de ani. Despre viața și personalitatea acestuia puteți citi accesând link-ul:
https://casamajestatiisale.ro/familia-regala/istorie/copiii-ferdinand-maria/principele-nicolae
-
Descriptori:
Familia Regală a României;
Casa Regală a României;
Regina Maria;
Principesa Maria;
Regina Maria a Iugoslaviei;
Principele Nicolae;
port popular;
costum tradițional românesc;
copil;
familie regală;
codru;
pădure;
peisaj rural;
cadru natural;
- Editura: Editura Cartea Românească
- Expediată: Nu