CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

ALBA - IULIA. MUZEUL UNIRII

  • Nume actual subiect: Muzeul Unirii din Alba Iulia
  • Descriere: În jumătatea stângă, în partea superioară, este prezentată o vedere din zona de sud a cetății Alba Carolina, ce surprinde în planul apropiat, în stânga, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul iar în spatele acesteia, în partea centrală, clădirea ce găzduiește Muzeul Unirii. Celelalte patru instantanee ne oferă câteva cadre cu exponatele Muzeului Unirii, precum bustul lui Mihai Viteazul alături de sigiliul său în planul inferior, în dreapta, iar în stânga un basorelief reprezentându-l pe domnitor primind omagiile celor trei țări românești. În planul superior, în dreapta, ne este prezentată o frescă ilustrând intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în cetatea Alba Iulia, alături distingându-se câteva scuturi și steaguri de luptă.
  • Autor subiect: Oscar Han
  • Datare subiect: 1853; 1968
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: I. Petcu
  • Cod LMI: AB-II-m-A-00126; AB-III-m-B-00402
  • Observații: Construită între anii 1851-1853 în stil romantic, clădirea a servit inițial ofițerilor și familiilor acestora din cadrul armatei habsburgice. Clădirea a primit din partea localnicilor porecla de clădirea „Babilon” deoarece în incinta acesteia se vorbeau numeroase limbi ale popoarelor din cadrul Imperiului Austriac. Clădirea va servi în scop militar până în anul 1968. La data de 28 noiembrie 1968, în prezența secretarului general al PCR, Nicolae Ceaușescu, este inaugurat Muzeul Unirii, împreună cu statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, pentru a marca semicentenarul unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat. În prezent, muzeul găzduiește circa 200.000 de obiecte de patrimoniu, fiind unul din cele mai importante muzee din România.
  • Descriptori: Alba Iulia; Transilvania; Cetatea Alba Carolina; Muzeul Unirii; muzeu; Mihai Viteazul; statuie ecvestră; statuie; monument istoric; clădirea Babilon; peisaj urban; arhitectură; clădire; oraș; colaj; scut; steag;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Alba Iulia
  • UAT: Municipiul Alba Iulia
  • Județ: Alba
  • Adresa actuala: Strada Mihai Viteazul nr. 12 - 14
  • Stat: România

SIMILARE
3