CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

REȘIȚA - VEDERE GENERALĂ

  • Nume actual subiect: Cartierul Govândari din Reșița
  • Descriere: Vedere panoramică cu un cartier din orașul Reșița la începutul anilor 60. Fotografia surprinde noul cartier Lunca Bârzavei sau Govândari, construit în 1965 ca un nou spațiu rezidențial pentru muncitorii care lucrau în cadrul uzinei Reșița. Vedere este realizată de pe unul din dealurile din zonă, în centrul imaginii fiind valea în care s-a dezvoltat cartierul și orașul din zona Banatului montan. În centrul cartierului se văd blocuri iar spre periferie se mai văd case, resturi ale vechiului sat Câlnic, case vare vor dispărea în scurt timp fiind înlocuite de blocuri.
  • Datare subiect: 1965 - 1970
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Istoric, localitatea este atestată din secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka și Rechycha. Cercetările arheologice au descoperit în acest spațiu urme de locuire din perioada neolitică, dacică și romană. Este menționată în 1673 cu numele Reszinitza, ai cărei locuitori plăteau impozite către pașalâcul Timișoarei, iar în anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzând de Districtul Bocșei împreună cu alte localități din Valea Bârzavei. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale. Uzinele au fost amplasate în Reșița Montana, locuită la început de cărbunari români. Mai târziu, în 1776, au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia și Austria de Sus, iar intre 1782 – 1787 cu familii germane din regiunea Rinului. Între anii 1910 – 1925 , Reșița a avut statutul unei comune rurale, iar din 1925 a fost declarată oraș, consecință a recunoașterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice și constructoare de mașini din România modernă. Din 1968, prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teritoriului i s-a oferit gradul de municipiu, reședință a județului Caraș-Severin. Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Re%C8%99i%C8%9Ba Cartierul Lunca Bârzavei este unul din cele mai întinse zone rezidențiale ale municipiului Reșița. Se află în partea de nord-vest a orașului, făcând parte din Orașul Nou, fiind construit din 1965 peste zona agricolă a satului Câlnic. Localnicii îi mai spun și Govondari. (sursă: https://banatulmontan.wordpress.com/2015/11/15/despre-istoria-si-denumirile-cartierelor-resitene-in-trasee-turistice-prin-resita-si-imprejurimi-editia-a-doua-2014/)
  • Descriptori: cartier Govândari; cartier Lunca Bârzavei; vedere; vedere panoramică; panoramă; peisaj urban; oraș de munte; peisaj reșițean; oraș; perioada postbelică; urbanizare; oraș comunist; oraș industrial;
  • Expediată: Da

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Banatul Montan
  • Localitate: Reșița
  • UAT: Municipiul Reșița
  • Județ: Caraș-Severin
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_4_025_a_000218;
STOMFF_CP_4_026_r_000218 STOMFF_CP_7_6041_a_000283;STOMFF_CP_7_6042_r_000283 STOMFF_CP_14_0057_a_000622;STOMFF_CP_14_0058_r_000622 STOMFF_CP_382_a_4677; STOMFF_CP_383_r_4677 STOMFF_CP_450_a_4703;  STOMFF_CP_451_r_4703 STOMFF_CP_493_a_4723;  STOMFF_CP_494_r_4723 STOMFF_CP_542_a_4745; STOMFF_CP_543_r_4745 STOMFF_CP_561_a_4753;  STOMFF_CP_562_r_4753