CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA MĂNĂSTIRII VATRA MOLDOVIȚEI (SEC. XVI)

  • Nume actual subiect: Biserica „Buna Vestire” a mânăstirii Moldovița
  • Descriere: Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița îmbină elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești, stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile mai mari, tendința de înălțare și de zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care pot fi sesizate aici, dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal. Pictura exterioară (executată al fresco) reprezintă unul din elementele desebite ale bisericii mânăstirii, mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune condiții. Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influențe gotice și chiar din arta Renașterii. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița este realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareș.
  • Autor subiect: Petru Rareș, voievod
  • Datare subiect: 1532
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05673
  • Observații: În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Buna Vestire” din cadrul Mănăstirii Moldovița, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Humor, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
  • Descriptori: biserică; biserică ortodoxă; mânăstire; lăcaș de cult; ctitorie;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Vatra Moldoviței
  • UAT: Vatra Moldoviței
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: În mijlocul satului Vatra Moldoviței
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_13_ 0021_a_000541;STOMFF_CP_13_ 0022_r_000541 STOMFF_CP_13_ 0063_a_000562;STOMFF_CP_13_ 0064_r_000562 STOMFF_CP_17_0155_a_000874; STOMFF_CP_17_0156_r_000874 STOMFF_CP_17_0173_a_000883; STOMFF_CP_17_0174_r_000883 STOMFF_CP_17_0259_a_000926; STOMFF_CP_17_0260_r_000926 STOMFF_CP_17_0261_a_000927; STOMFF_CP_17_0262_r_000927 STOMFF_CP_25_0249_a_001660;STOMFF_CP_25_0250_r_001660 STOMFF_CP_27_0025_a_001766;STOMFF_CP_27_0026_r_001766