CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

RUINELE CETĂȚII HISTRIA - SECTORUL TERMELOR

  • Nume actual subiect: Cetatea Histria
  • Descriere: În planul apropiat se pot observa ruinele cetății cu zidurile sale, iar în depărtare zidurile înalte ale care constituie delimitarea locuințelor.
  • Datare subiect: secolul al VII-lea a. Chr.
  • Tip imagine: monocrom
  • Fotograf: C.P.C.S
  • Cod LMI: CT-I-s-A-02681
  • Cod RAN: 62039.01
  • Observații: Cetatea Histria este recunoscută ca fiind cea mai veche colonie grecească de pe țărmul vestic al Mării Negre, fiind întemeiată de milesieni la 657-656 a. Chr. Primele cercetări arheologice au avut loc în anul 1914, fiind inițiate de Vasile Pârvan. Deși a fost ocupată de romani în perioada secolele I - al III-lea p. Chr., Histria, în special partea sa estică, și-a păstrat caracteristicile elenistice, vizibile în tradiția culturală și religioasă, la nivelul organizării urbane. În timpul domniei împăratului Hadrian a fost dezvoltată incinta de vest, așezarea fiind recunoscută ca un oraș port înfloritor. În perioada romano-bizantină, Histria a fost afectată de conflicte militare care i-au încetinit dezvoltarea. În această perioadă, orașul și-a restrâns suprafața. Unele construcții romane timpurii au fost păstrate în interiorul fortificației târzii, fără să fie demantelate, și care au fost reparate și îmbunătățite mai târziu. http://ran.cimec.ro/?codran=62039.01 https://www.minac.ro/complexul-muzeal-histria.html
  • Descriptori: istorie; arheologie; cetate; ruine; zid de piatră; coloană; turism; arhitectură clasică; sit arheologic; epocă arhaică; epocă romană; ;
  • Expediată: Nu
  • Data expedierii: inactiv
  • Data tipăririi: a doua jumătate a secolului XX

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Istria
  • UAT: Istria
  • Județ: Constanța
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_101_a_000048; STOMFF_CP_102_r_000048 STOMFF_CP_6_021_a_000232;STOMFF_CP_6_022_r_000232 STOMFF_CP_10_0011_a_000459; STOMFF_CP_10_0012_r_000459 STOMFF_CP_29_0255_a_002040;STOMFF_CP_29_0256_r_002040 STOMFF_CP_30_0015_a_002054;STOMFF_CP_30_0016_r_002054 STOMFF_CP_15_0119_a_000734;STOMFF_CP_15_0120_r_000734 STOMFF_CP_17_0099_a_000846; STOMFF_CP_17_0100_r_000846 STOMFF_CP_17_0101_a_000847; STOMFF_CP_17_0102_r_000847