CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CATEDRALA REÎNTREGIRII ȘI REȘEDINȚA EPISCOPIEI ORTODOXE DE ALBA IULIA (CONSTRUITĂ ÎN ANII 1921-1922) ȘI CATEDRALA ROMANO-CATOLICĂ (SEC. 13)

  • Nume actual subiect: Catedrala Încoronării din Alba Iulia și Catedrala romano-catolică
  • Descriere: Vedere din partea de Vest a Cetății Alba Carolina, de pe Platoul Romanilor, ce surprinde în prim plan turnul-clopotniță al Catedralei Încoronării. În spatele acestui turn, în partea stângă, se observă biserica propriu-zisă, fiind înconjurată de pavilioanele situate în colțurile incintei de formă dreptunghiulară a ansamblului catedralei. În partea dreaptă se înalță Catedrala Romano-Catolică.
  • Autor subiect: Victor G. Ștefănescu; Dumitru Marcu
  • Datare subiect: 1922; secolele al XIII-lea - al XIV-lea
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: AB-II-a-A-00128; AB-II-m-A-00129
  • Observații: Catedrala Încoronării, cunoscută și sub denumirea de Catedrala Reîntregirii, a fost construită special pentru a găzdui ceremonia de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I și Maria. Fiind situată în partea de vest a cetății Alba Carolina, în vecinătatea catedralei romano-catolice și a porții a IV-a. Planurile de construcție au fost realizate de arhitectul Victor G. Ștefănescu, având ca model biserica Curții Domnești din Târgoviște, realizată în stil brâncovenesc. Execuția lucrării revine în sarcina inginerului Dumitru Marcu. Piatra de temelie a fost pusă la 28 martie 1921, lucrările de construcție fiind finalizate în timp record, la data de 1 decembrie 1921. Catedrala romano-catolică este cea mai veche catedrală din Transilvania, lucrările de construcție datând de la începutul secolului al XIII-lea. Aceasta a fost ridicată pentru a consolida Episcopia Catolică din Alba Iulia, înființată de Ștefan I al Ungariei în anul 1009. Lăcașul de cult a fost ridicat în stilul romanic târziu, însă pe parcursul construcției sale va îngloba și elemente ale stilului gotic. Totodată, au avut loc intervenții notabile în stil renascentist, precum capela Lazo dar și în stil baroc. Catedrala va face față la numeroase episoade violente și tumultoase, fiind distrusă de tătari în 1241 și incendiată de către răsculații sași în 1277. Reparații importante vor fi efectuate de către Iancu de Hunedoara, catedrala găzduind sarcofagul acestuia, și de către principele Gabriel Bethlen.
  • Descriptori: Catedrala Încoronării; Catedrala Reîntregirii; Regele Ferdinand; Regina Maria; Catedrala romano-catolică; Sfântul Mihail; Transilvania; Cetatea Alba Carolina; stil brâncovenesc; stil romanic; Iancu de Hunedoara; sarcofag; încoronare;
  • Editura: Episcopia ortodoxă română de Alba Iulia
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Alba Iulia
  • UAT: Municipiul Alba Iulia
  • Județ: Alba
  • Adresa actuala: Strada Mihai Viteazul nr. 16; Strada Mihai Viteazul nr. 21
  • Adresa initiala: Strada 13 Decembrie
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_6_021_a_000232;STOMFF_CP_6_022_r_000232 STOMFF_CP_6_015_a_000229;STOMFF_CP_6_016_r_000229 STOMFF_CP_7_6041_a_000283;STOMFF_CP_7_6042_r_000283 STOMFF_CP_7_6047_a_000286;STOMFF_CP_7_6048_r_000286 STOMFF_CP_9_0015_a_000355;STOMFF_CP_9_0016_r_000355 STOMFF_CP_9_0019_a_000357;STOMFF_CP_9_0020_r_000357 STOMFF_CP_9_0045_a_000370;STOMFF_CP_9_0046_r_000370 STOMFF_CP_9_0085_a_000390;STOMFF_CP_9_0086_r_000390