-
Descriere:
Vedere cu fosta vilă Regală de la Mamaia văzută dinspre mare. În imagine se poate vedea grădina din curtea vilei, intrarea cu scară și fațada estică a monumentului.
- Datare subiect:
- Tip imagine: monocrom
- Cod LMI: CT-II-m-A-02896
-
Observații:
Monumentul surprins în fotografie este Vila Regală de la Mamaia, monument istoric de interes național. A fost construită între 1923 și 1926 de arhitectul italian Mario Stoppa şi construit de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Palatul aparținea reginei Maria însă nu a locuit niciodată aici. Regina l-a dăruit prințesei și ulterior reginei Maria și fiului acesteia Mihai. În anul 1948 a fost naționalizat de autoritățile comuniste fiind transformat în restaurant pentru nomenclatură. După decembrie 1989 vila a găzduit restaurante și cluburi ale căror denumire făceau referire la destinația originală a acestuia. În prezent face obiectul unor dispute legale și, din păcate, se află într-o stare de conservare precară. Grădina care se vede în cartea poștală de la începutul anilor 50 a dispărut în prezent, din păcate, fiind înlocuită cu o piscină. Cartea poștală a fost expediată pe 29 iulie 1956.
-
Descriptori:
Republica Populară România;
Vila Regală din Mamaia;
Palatul Regal din Mamaia;
Castelul Reginei Maria din Mamaia;
monument istoric;
monument;
castel;
grădină;
- Editura: Librăria Noastră
- Expediată: Da
- Data expedierii: 1965-07-29
-
Localitate: Mamaia
- UAT: Constanța
- Județ: Constanța
- Adresa actuala: centrul stațiunii Mamaia
- Adresa initiala: centrul stațiunii Mamaia
- Stat: România
2