CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

VEDERE DIN EFORIE NORD

  • Nume actual subiect: Staíunea Eforie Nord
  • Descriere: Imaginea prezintă o vedere de sus a stațiunii Eforie Nord având în prim-plan Marea Neagră, plaja și digul Belona. Spre mijloc se observă în stânga Hotel Belona în continuarea căruia se desfășoară faleza și vile de-a lungul falezei. În plan îndepărtat se vede stațiunea Eforie Nord.
  • Autor subiect: G. M. Cantacuzino
  • Datare subiect: 1940
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: CT-II-m-A-02880
  • Observații: Hotelul Belona a fost ridicat la cererea marelui arhitect George Matei Cantacuzino. Acesta a mai avut și alte îndeletniciri ce au marcat istoria noastră, anume pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România. Imobilul a fost contruit între anii 1934-1940 și este o arhitectură modernă având la bază principii clasice de compoziție și volumetrie, ce pot fi regăsite și la Hotelul Rex din Mamaia construit tot în intervalul acelorași ani, dar și alte construcții din București sau Brașov. G. M. Cantacuzino se foloseşte frecvent de forme metaforice pentru a da semnificaţie spaţiului construit. Hotelul Belona, asemenea unui pachebot care sparge valurile, simbolizează progresul şi puterea omului asupra mării, notează arhitectura-1906.ro. În zona hotelului a fost amenajată și gara Belona, dar și capul de linie pentru autobuze ce făceau curse între Constanța și Eforie Nord, dar și o stație de taxi, după cum relatează uct-media.com. Din nefericire, în 1960 gara a fost demolată. Hotelul a fost modernizat în anul 2003 şi a fost catalogat la 3 stele. El dispune în prezent de 4 etaje, lift modern, restaurant principal, autoservire, bar, parcare, terasă, centrală termica proprie, scări de acces, coridoare, rampă pentru persoanele cu handicap. (https://focuspress.ro/istoria-hotelului-belona-din-eforie-nord-construit-asemenea-unui-pachebot-care-sparge-valurile/); Istoria stațiunii Eforie Nord se leagă de cea a localității vecine, stațiunea Eforie Sud, cu care formează o unitate administrativă. Piatra de temelie a stațiunii a fost pusă în anul 1894, atunci când organizația Eforia Spitalelor Civile din București a construit în zonă un sanatoriu balneoclimateric. Cinci ani mai târziu, alături de sanatoriu se ridică, pe malul mării, prima unitate de cazare din zonă, denumită Hotel Movilă (actual Hotel Parc, Eforie Sud), iar pe malul lacului Techirghiol se amenajează Băile Movilă. În acest fel a luat naștere stațiunea Movilă-Techirghiol. Începând cu anul 1920 în zonă sunt construite numeroase vile, reședințe și case de vacanță ale elitelor vremii. De-a lungul timpului, stațiunea s-a mai numit Carmen Sylva și Vasile Roaită. Până în anul 1933 stațiunea Eforie a aparținut de localitatea Techirghiol. Stațiunea Eforie Nord, de la malul Mării Negre, are o istorie lungă și încărcată de evenimente, ea fiind înființată înainte de Primul Război Mondial, mai precis în anul 1894. Mult inainte de acest eveniment, însă, în zona stațiunii Eforie Nord, de azi, la jumatate de kilometru spre sudul localității, au existat așezări traco-getice și daco-romane, care se prelungesc spre timpurile noastre, cu o viețuire creștină. Acest lucru a putut fi posibil atât datorită apropierii de țărmul mării, cât și a existenței unor izvoare de apă potabilă care au permis condiții bune pentru viață, astfel că s-au găsit aici trei vetre întinse de așezări străvechi: Tuzla Mică, Tuzla Mare și Cainaci. Peste așezările geto-romanilor, așezări românești, mai târziu, au venit și s-au stabilit turco-tătarii și alte populații în migrație. Războiul de Independență (1877 – 1878) eliberează Dobrogea de sub stăpânirea otomană, iar localitățile se repopulează cu români. Acesta este momentul în care Mihail Kogălniceanu este împroprietărit cu terenul de pe litoral, pe care îl cedează mai târziu statului român. În 1894, Ministerul Agriculturii și Domeniilor vindea Societății de Binefacere „Eforia Spitalelor Civile“, o organizație ce administra o serie de spitale în capitală și în țară, 100 de hectare de pământ pe malul lacului Techirghiol. De atunci, stațiunea a început să fie populată cu vile, sanatorii și baze de tratament, iar mai târziu cu hoteluri. La începuturile stațiunii Mihail Kogălniceanu a clădit o fântână publică, iar artiști și scriitori veneau aici pentru a se relaxa și pentru a scrie. (https://www.info-eforienord.ro/despre-eforie/istoric/)
  • Descriptori: Hotel Belona; dig; vilă; stațiune; peisaj; vară;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 03 iulie 1964

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Eforie Nord
  • UAT: Oraș Eforie
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 9
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_411_a_6746_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_412_r_6746_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_413_a_6747_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_414_r_6747_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_415_a_6748_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_416_r_6748_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_417_a_6749_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_418_r_6749_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_445_a_6763_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_446_r_6763_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_449_a_6765_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_450_r_6765_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_451_a_6766_litoral_Eforie_Nord; STOMFF_CP_452_r_6766_litoral_Eforie_Nord STOMFF_CP_41_0057_a_002849;STOMFF_CP_41_0058_r_002849