CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

TIMIȘOARA

  • Nume actual subiect: Canalul Bega; Palatul Apelor; Piața Timișoara 700; Piața Victoriei; Palatul Culturii din Timișoara; Palatul Camerei de Comerț și Industrie; Palatul Löffler; Universitatea de Medicină și Farmacie \'Victor Babeș\'; Piața Unirii; Monumentul \'Sfânta Treime\'; Domul Romano-Catolic \'Sfântul Gheorghe\'
  • Descriere: Colaj cu cinci fotografii din Timișoara. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine sunt Canalul Bega și Palatul Apelor, vedere de ansamblu. În prim-plan se află Canalul Bega, iar în față, aleea pavată unde se remarcă o fâșie înierbată și un felinar. În spate se observă mai mulți arbori înalți, iar în depărtare, printre aceștia, Palatul Apelor. A doua imagine surprinde Piața Timișoara 700, vedere frontală. În jumătatea superioară se află Piața Timișoara 700, iar în față, traversând suprafața verde, cărarea ce duce spre intrare, unde se zăresc câteva persoane. În a treia imagine sunt Piața Victoriei, Palatul Culturii, Palatul Camerei de Comerț și Industrie și Palatul Löffler, vedere panoramică. În prim-plan se află zona dreptunghiulară, cu vegetație a Pieței Victoriei, în trecut Piața Operei, iar în capătul acesteia, Palatul Culturii. De-o parte și de alta se observă bulevardele mărginite de copaci, unde se văd mai multe vehicule, urmate de trotuarele pe care se plimbă locuitorii. În spate, în dreapta se remarcă Palatul Camerei de Comerț și Industrie și Palatul Löffler. În a patra imagine este Universitatea de Medicină și Farmacie \'Victor Babeș\', vedere frontală. În partea de sus se află Universitatea de Medicină și Farmacie \'Victor Babeș\', iar în față, o parcelă cu flori de culori diferite, în centrul căreia se găsește o statuie. A cincea imagine conține Piața Unirii, Monumentul \'Sfânta Treime\' și Domul Romano-Catolic \'Sfântul Gheorghe\'. În prim-plan se află spațiul înverzit al Pieței Unirii, iar în mijlocul său, Monumentul \'Sfânta Treime\'. În spate se observă strada pe care circulă tramvaiele, iar în depărtare, în centru, flancat de alte clădiri, Domul Romano-Catolic \'Sfântul Gheorghe\'.
  • Autor subiect: Claudius Florimund de Mercy; Lipót Baumhorn; Karl Hart; Ludwig von Ybl; Ferdinand Fellner Jr.; Hermann Gottlieb Helmer; László Székely; Adrian Suciu; Henrik Telkes; Lipót Löffler; Johann Anton Deschan von Hannsen; Joseph Emanuel Fischer von Erlach
  • Datare subiect: 1728; 1900-1901; 1892; 1871-1875; 1923-1925; 1912-1913; 1924-1926; 1740; 1736-1774
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: TM-II-s-B-06098; TM-II-s-A-06095; TM-II-m-A-06118; TM-II-a-A-06115; TM-II-a-B-06114; TM-III-m-A-06313; TM-II-m-A-06176
  • Cod RAN: 155252.30
  • Observații: Construcția Canalului Bega a început, la ordinul contelui Claudius Florimund de Mercy, în anul 1728. Palatul Apelor a fost ridicat între 1900 și 1901, după planurile arhitectului Lipót Baumhorn, de constructorul Karl Hart, fiind stilizat cu decorații inspirate din mediul acvatic. Piața Timișoara 700 este poziționată pe latura vestică a fostei suburbii medievale Palanca Mare. Piața Victoriei, în trecut Piața Operei, a fost finalizată în anul 1892 după schițele arhitectului Ludwig von Ybl. Palatul Culturii din Timișoara, ce adăpostește Opera Națională Română, Teatrul Național \'Mihai Eminescu\', Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar de Stat \'Csiky Gergely\', a fost ridicat, între 1871 și 1875, de arhitecții Ferdinand Fellner Junior și Hermann Gottlieb Helmer. Având plan rectangular compus și fiind dispus pe patru niveluri, acesta face parte din Situl urban Cartierul \'Cetatea Timișoarei\'. Palatul Camerei de Comerț și Industrie a fost construit între 1923 și 1925 de arhitecții László Székely și Adrian Suciu, având elemente neoclasice precum frontoane triunghiulare, pilaștri monumentali de factură ionică și frize. Palatul Löffler a fost realizat, între 1912 și 1913, de arhitecții Henrik Telkes și Lipót Löffler, fiind îmbogățit cu o varietate de motive decorative: ornamente realizate în relief de tencuială, compoziții de ipsos elaborate și sculpturi de mari dimensiuni așezate pe cele două fațade laterale. Universitatea de Medicină și Farmacie \'Victor Babeș\', înființată la data de 30 decembrie 1944 prin Decretul numărul 660 semnat de Regele Mihai I, se află, din anul 1945, în clădirea fostului Liceu Romano-Catolic Banația, ridicată între 1924 și 1926 de Dieceza de Timișoara. Piața Unirii, cunoscută ca Piața Domului, este amenajată în stil baroc, fiind cea mai veche piață din orașul Timișoara. Monumentul \'Sfânta Treime\', cunoscut ca Statuia Ciumei sau Coloana Ciumei, a fost confecționat din gresie, în stil baroc, la inițiativa lui Johann Anton Deschan von Hannsen. Domul Romano-Catolic cu hramul \'Sfântul Gheorghe\' a fost construit între 1736 și 1774 după proiectul arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach, având arhitectură barocă realizată din cărămidă și un plan în formă de cruce latină.
  • Descriptori: Canalul Bega; Palatul Apelor; Piața Timișoara 700; Piața Victoriei; Piața Operei; Palatul Culturii; Teatrul Național; Palatul Camerei de Comerț și Industrie; Palatul Löffler; Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș; Piața Unirii; Piața Domului; Monumentul Sfânta Treime; Statuia Ciumei; Coloana Ciumei; Domul Romano-Catolic Sfântul Gheorghe; Catedrala Romano-Catolică; Situl urban Vechiul cartier Iosefin; Situl urban Cartierul Cetatea Timișoarei; Ansamblul urban interbelic Corso; Ansamblul urban IX; cartier Cetatea Timișoarei; Timișoara; Municipiul Timișoara; Timiș; Banat; Bega; Claudius Florimund de Mercy; Lipót Baumhorn; Karl Hart; Ludwig von Ybl; Ferdinand Fellner; Hermann Gottlieb Helmer; László Székely; Adrian Suciu; Henrik Telkes; Lipót Löffler; Johann Anton Deschan von Hannsen; Joseph Emanuel Fischer von Erlach; canal navigabil; palat; piață; teatru; universitate; sculptură; ansamblu statuar; coloană; dom; catedrală; lăcaș de cult; cartier; oraș; cetate; râu; sit arheologic; sit urban; ansamblu urban; monument istoric; monument; construcție; clădire; edificiu; așezământ; conte; arhitect; consilier; stil Art Nouveau; stil istoricist; stil eclectic; stil neoromânesc; stil modernist; stil neoclasicist; stil baroc; curent Secession; peisaj urban; tramvai;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: ilizibilă

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Banat
  • Localitate: Timișoara
  • UAT: Municipiul Timișoara
  • Județ: Timiș
  • Adresa actuala: Bulevardul 16 Decembrie 1989; Tipografilor; Strada Mărășești nr. 2; Piața Victoriei; Strada Nikolaus Lenau; Strada Henrich Heine; Piața Unirii; Piața Unirii nr. 12
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_9592_a_Timisoara; STOMFF_CP_9592_r_Timisoara STOMFF_CP_9593_a_Timisoara; STOMFF_CP_9593_r_Timisoara STOMFF_CP_9594_a_Timisoara; STOMFF_CP_9594_r_Timisoara STOMFF_CP_9595_a_Timisoara; STOMFF_CP_9595_r_Timisoara STOMFF_CP_9597_a_Timisoara; STOMFF_CP_9597_r_Timisoara STOMFF_CP_9598_a_Timisoara; STOMFF_CP_9598_r_Timisoara STOMFF_CP_9600_a_Timisoara; STOMFF_CP_9600_r_Timisoara STOMFF_CP_9601_a_Timisoara; STOMFF_CP_9601_r_Timisoara