MĂNĂSTIREA CURTEA DE ARGEȘ
- Nume actual subiect: Mănăstirea Curtea de Argeș
-
Descriere:
Vedere cu fațada sudică a Bisericii Adormirea Maicii Domnului, monument din cadrul ansamblului Mănăstirea Curtea de Argeș fotografiată în 1977 de artistul fotograf Dan Bădescu. Fotografia este realizată dinspre curtea cu flori a mănăstirii.
- Datare subiect: 1517
- Tip imagine: color
- Fotograf: Dan Bădescu
- Cod LMI: AG-II-a-A-13628
- Cod RAN: 13631.10
-
Observații:
Mănăstirea Curtea de Argeș este o mănăstire ortodoxă din România, situată în orașul Curtea de Argeș. Cuprinde catedrala episcopală, unul din cele mai celebre monumente de arhitectură din Țara Românească, un paraclis și palatul episcopal. Biserica catedrală a fost construită inițial, între 1515-1517 de Neagoe Basarab. Pictura interioară a fost realizată de zugravul Dobromir, fiind terminată în 1526, în timpul lui Radu de la Afumați. Dacă în 1857 complexul monastic era păstrat în întregime, două incendii din 1866 și 1867 au distrus clădirile seminarului, respectiv locuințele, paraclisul și turnul de intrare. La inițiativa lui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, ceea ce a dus la înlocuirea frescei originale cu o pictură nouă și la alte modificări radicale ale structurii interioare. În timpul lui Carol I, catedrala a fost transformată în necropolă pentru familia regală a României.Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II.
Sursă: Filofteia Pally, Mânăstirea Curtea de Argeș. Controverse privind restaurarea din secolul al XIX-lea, Patrimoniu Imaterial și Cultură Tradițională. Buletin Informativ, 1-2, martie, 2021, p. 3- 9 https://biblioteca-digitala.ro/?articol=100741-manastirea-curtea-de-arges-controverse-privind-restaurarea-din-secolul-al-xix-lea--patrimoniu-imaterial-si-cultura-traditionala-buletin-informativ--rtie-267-1-2-2021; Filofteia Pally, André Lecomte du Noüy, arhitectul „restaurării stilistice” din România. Mânăstirea Curtea de Argeș, Patrimoniu Imaterial și Cultură Tradițională. Buletin Informativ, 6, decembrie, 2021, p. 9 https://biblioteca-digitala.ro/?articol=111873-andre-lecomte-du-nouy-arhitectul-restaurarii-stilistice-din-romania-manastirea-curtea-de-arges--patrimoniu-imaterial-si-cultura-traditionala-buletin-informativ--cembrie-269-6-2021; Grigore Pătrașcu, Biserica Mănăstirii Argeșului (broșură), Editura Meridiane, București, 1968 https://biblioteca-digitala.ro/?volum=4158-biserica-manastirii-argesului-brosura--1968; Virgil Drăghiceanu, Mărturii documentare despre mănăstirea Argeșului, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, VII, nr. 1-4, seria Veche, p. 142-144 https://biblioteca-digitala.ro/?articol=104866-marturii-documentare-despre-manastirea-argesului--buletinul-comisiunii-monumentelor-istorice--1-4-vii-1914; Octavian Lugoșianu, Stampe vechi înfățișând mănăstirea Curții de Argeș, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, IV, nr. 1-4, seria Veche, p. 24-28 https://biblioteca-digitala.ro/?articol=100962-stampe-vechi-infatisand-manastirea-curtii-de-arges--buletinul-comisiunii-monumentelor-istorice--1-4-iv-1911; Gheorghe Cantacuzino, Sondaje arheologice la ctitoria lui Neagoe Basarab din Curtea de Argeș, Argesis - Studii și Comunicări, V, seria Științele naturii - istorie, 1980, p. 239-244 https://biblioteca-digitala.ro/?articol=67184-sondaje-arheologice-la-ctitoria-lui-neagoe-basarab-din-curtea-de-arges--argesis-studii-si-comunicari--v-1980 Pentru a afla informații despre fotograful Dan Bădescu puteți accesa blogul acestuia: http://fotobadescudaniel.ro/biografie/biografie.html
-
Descriptori:
Mănăstirea Curtea de Argeș;
mănăstire;
Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Curtea de Argeș;
Curtea de Argeș;
monument istoric;
arhitectură religioasă;
mănăstire ortodoxă;
monument de cult;
lăcaș de cult;
- Editura: Editura Meridiane
- Expediată: Nu
- Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
-
Localitate: Curtea De Argeș
- UAT: Municipiul Curtea De Argeș
- Județ: Argeș
- Adresa actuala: Bulevardul Basarabilor nr. 1
- Stat: România
6