1. HAȚEG: BISERICA „SÂNTĂMĂRIE ORLEA”; 2. STREI: BISERICA; 3. DENUȘ: BISERICA; 4. ȚEBEA: MORMÂNTUL LUI AVRAM IANCU
- Nume actual subiect: Biserica reformată Sântămărie-Orlea; Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei; Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Denuș; Mormântul lui Avram Iancu din Țebea
-
Descriere:
Colaj de patru vederi cu vechi biserici din Țara Hațegului și mormântul lui Avram Iancu de la Țebea. Vederea din stânga sus redă dinspre sud, dinspre stradă, Biserica Reformată a Cnezilor Cândea din Sântămărie-Orlea. Fotografia a fost realizată dinspre Strada Principală și redă zidul de incintă turnul gotic și fațadele de vest și sud ale bisericii. În vederea din dreapta este Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Densuș. Monumentul este suprins într-o zi de vară, cu o cruce de lemn. Se observă fațada vestică, parțial, fațada sudică și turnul monumentului romanic. În partea central stânga este o vedere cu Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei. Văzut din semi-depărtare, se vede turnul romanic al bisericii medievale. În registrul inferior este o vedere cu mormântul lui Avram Iancu de la Țebea.
- Datare subiect: secolul al XIII-lea; secolul al XIII-lea; secolul al XIII-lea; 1872
- Tip imagine: color
- Cod LMI: HD-II-m-A-03445; HD-II-m-A-03452; HD-II-m-A-03307; HD-IV-m-A-03501
- Cod RAN: 91241.03 87530.02 89357.01
-
Observații:
Biserica Reformată-Calvină Sântămăria-Orlea, se numără printre cele mai vechi biserici din spațiul românesc, fiind ridicată către sfârșitul secolului al XIII-lea. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn pe fațada de vest și un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziției de la romanic la goticul timpuriu. În interior se află un valoros ansamblu de pictură murală. Construită din piatră brută și piatră fățuită la muchii, biserica se remarcă prin aspectul îngrijit al zidurilor sale înalte și mai ales prin frumusețea portalurilor și a ferestrelor, cu coloane și chenare atent executate. Privită în ansamblu, biserica prezintă caracteristicile fazei de trecere de la romanic la gotic, fază care, în arhitectura transilvăneană, s-a consumat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Prin altarul dreptunghiular boltit în cruce pe ogive și prin fereastra circulară polilobă de pe latura sudică a altarului, ctitoria se înscrie în numeroasa familie a monumentelor derivate stilistic din formele goticului timpuriu.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei este o biserică ortodoxă aflată în localitatea Strei, în vecinătatea orașului Călan, județul Hunedoara. Cuprinde o sinteză de influențe bizantine și nord-italiene (stil gotic timpuriu), valorificate într-o manieră arhitectonică locală. Biserica datează între finele secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, fiind unul dintre cele mai vechi și reprezentative monumente de arhitectură transilvană. Biserica de mici dimensiuni, construită din piatră brută, are un plan dreptunghiular, un turn-clopotniță pe fațada vestică, o navă scurtă cu boltă de scânduri și un altar dreptunghiular, boltit în cruce pe ogive masive de piatră. Turnul clopotniță se remarcă prin arhitectura simplă, cu un acces cu arc frânt pe latura de vest având ferestre bifore la ultimul nivel și închidere cu acoperiș piramidal din cărămidă și piatră. Turnul clopotniță incorporează în exterior un fragment de sarcofag roman. Se aseamănă întru totul în ceea ce privește compoziția volumelor arhitectonice cu biserica hațegană de la Sântămăria Orlea, a cărei replică mai modestă pare să fie. Și aceasta a servit cu același rol ca și biserica din Strei, fiind o fostă capelă de curte cnezială. Vestigiile construcțiilor medievale au fost descoperite la cca 80 de metri nord-vest de biserică.
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este o biserică de plan pătrat, cu absidă semicirculară la exterior și interior, orientată către nord-est. Pe latura de est a absidei se păstrează o încăpere-diaconicon. Naosul are pe latura sud-estică și pe cea de sud-vest câte două ferestre rotunde și mici, iar în peretele nordic trei ferestre înguste, cu partea superioară în unghi; deasupra acestora se află luminatoare circulare. Urmele unui pronaos se păstrează pe estul și sudul naosului. Pronaosul avea două intrări: una pe latura de est, acum astupată, alta pe latura de sud. La exteriorul bisericii, pe latura de vest, se găsesc trei coloane cu rol de contraforți. O a patra coloană se păstrează în colțul de sud-vest. Pe aceeași latură se distinge un fals capitel care sugerează prezența unei a cincea coloane, astăzi dispărută. Cornișa construcției este subliniată de o bandă de cărămizi dispuse în zigzag ce sugerează o bandă lombardă. Deasupra naosului se ridică un turn cu trei niveluri în retrageri succesive marcate de cornișe și subliniate de aceeași bandă de cărămizi dispuse în zigzag. La baza celui de-al doilea nivel al turlei, pe colțurile de nord-est și sud-est se află două capiteluri corintice, inversate Acoperișul piramidal al turnului are pe fiecare latură un fronton triunghiular. Învelitoarea bisericii este compusă din plăci de piatră dispuse în trepte. Pe acoperișul absidei se află doi lei din piatră.Biserica Sfântul Nicolae din Densuș este construită din spolii de la construcțiile romane aflate din abundență în această zonă (în special la naos și diaconicon) și din piatră de carieră (absida și pronaosul). A fost construită în stil romanic târziu în ultimul sfert al secolului XIII, pe temelia unei clădiri din secolele IV-VI, posibilă biserică paleocreștină. Se presupune că biserica ridicată în secolul XIII (naosul și absida) a fost inițial biserică de curte, ctitorii fiind familia cnezială Mușina, cei care la mijlocul secolului XV au ctitorit pictarea lăcașului. Diaconiconul și pronaosul au fost adăugate probabil în secolele XV-XVII, când biserica a fost transformată în biserică de mir.
Mormântul lui Avram Iancu este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Țebea; comuna Baia de Criș. Acesta se află în Panteonul Moților, în imediata apropiere a gorunului lui Horea. Avram Iancu a decedat la 10 septembrie 1874 în casa lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. Inițial, mormântul era de pământ, conform obiceiului, c rucea de la căpătâi a fost donată de preotul Ioan Tisu (al doilea), care pregătise crucea pentru propriul său mormânt. La 28 august – 2 septembrie 1924, mormântul este reamenajat în contextul evenimentelor care marcau centenarul nașterii lui Avram Iancu. Atunci, mormântul lui Avram Iancu este împrejmuit, iar în perimetrul său au fost amplasate două tunuri din războiul din 1877. La ceremonie au luat parte Vasile Goldiș, președintele Societății Astra dar și regele Ferdinand I, Ion I. C. Brătianu, Miron Cristea, Vasile Suciu, Octavian Goga, Gurie Grosu, Alexandru Averescu și alții. La 1 noiembrie 1931 pe mormânt a fost așezată o lespede de marmură gri sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino, cu inscripția: „Craiului Munților. Națiunea Română întregită în hotarele ei firești și unită în spiritul libertății. MDCCCXLVIII–MCMXVIII”, concepută de Nicolae Iorga. După al Doilea Război Mondial gardul de împrejmuire al zonei din jurul mormântului a fost refăcut din beton și decorat cu lanțuri metalice. Ultimele lucrări de renovare au avut loc în 2004.
-
Descriptori:
Biserica cnezilor Cândea din Sântămăria-Orlea;
Biserica Cnezilor Cândea;
monument;
monunent istoric;
monument religios;
monument bisericesc;
biserică;
biserică romanică;
monument medieval;
biserică medievală;
arhitectură medievală;
secolul al XII-lea;
secolul al XIII-lea;
turn;
turn de biserică;
arhitectură religioasă;
Biserica Reformată Sântămăria-Orlea;
Biserica cu hramul Fecioara Maria din Sântămăria-Orlea;
monument de cult;
Sântămăria-Orlea;
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei;
Strei;
Biserica din Strei;
Biserica Sfântul Nicolae din Densuș;
Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Densuș;
mormânt;
monument funerar;
Mormântul lui Avram Iancu;
Avram Iancu;
secolul al XIX-lea;
Țebea;
- Editura: OSETCM
- Expediată: Da
- Data expedierii: 30 mai 1980
- Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
-
Localitate: Sântămărie-Orlea
Strei
Densuș
Țebea
- UAT: Sântămărie-Orlea; Oraș Călan; Denuș; Baia de Criș
- Județ: Hunedoara
- Adresa actuala: Strada Morii nr. 137; Strada Cimitirului; Strada Bisericii nr. 24; Cimitirul Ortodox Țebea
- Stat: România
1