CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CĂLIMĂNEȘTI - OLTUL

  • Descriere: Vederea oferă o perspectivă de pe malul sudic al Oltului cu stațiunea de la Călimănești- Căciulata. În colțul din stânga jos au fost surprinse două persoane relaxându-se pe malul Oltului. În planul central se vede Oltul cu apele sale repezi. În partea superioară a compoziției sunt surprinse Podul peste Ostrov, pod cu stâlpi masivi din piatră și arcade, dar și clădirile celor două hoteluri Jantea, clădiri - simbol ale vechii stațiuni de la poalele Munților Căpățânii.
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Hotelurile Jantea au fost construite de un fierar-potcovar din Poiana Sibiului, ajuns înstărit. Hotelul Jantea 1 a fost finalizat și dat în folosință începând cu anul 1906. După naționalizarea din anul 1948 devine Vila Oltului iar din 1974 a devenit clinica staţiunii Călimăneşti – Căciulata, condusă de prof. dr. Stelian Dumitrescu. Astăzi, clădirea are aceeaşi întrebuinţate, doar că în jurul ei s-a născut un lung şir de procese de retrocedare, derulat încă, între Ministerul Sănătăţii şi moştenitorii proprietarului. Hotelul Jantea 3 a fost construit în anul 1913. După naționalizare devine Vila Zorilor. În prezent este o clădire privată aflat într-o stare de conservare precară.
  • Descriptori: Olt (râu); pod; pod cu arcade; clădiri din Călimănești; Podul peste Ostrov; Hotelurile Jantea; hotel; peisaj; vedere; peisaj montan; peisaj urban; la scăldat;
  • Editura: Editura de Stat
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 31 iunie 1959

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Oltenia
  • Localitate: Călimănești
  • UAT: Oraș Călimănești
  • Județ: Vâlcea
  • Adresa initiala: Podul de la Ostrov
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_115_a_000157; STOMFF_CP_2_115_r_000157; STOMFF_CP_17_0001_a_000797; STOMFF_CP_17_0002_r_000797  STOMFF_CP_18_0005_a_000932; STOMFF_CP_18_0006_r_000932 STOMFF_CP_24_ 0171_a_1517; STOMFF_CP_24_ 0172_r_1517 STOMFF_CP_30_0143_a_002118;STOMFF_CP_30_0144_r_002118 STOMFF_CP_11666_a_Cluj251; STOMFF_CP_11666_r_Cluj252 STOMFF_CP_11667_a_Cluj253; STOMFF_CP_11667_r_Cluj254 STOMFF_CP_11672_a_Cluj263; STOMFF_CP_11672_r_Cluj264