CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CASĂ DE TÂRGOVEȚ - SEC. AL XVIII-LEA ȘI SEC AL XIX-LEA, PLOIEȘTI

  • Nume actual subiect: Muzeul Casa de Târgoveț Hagi Prodan
  • Descriere: Peisaj de vară cu fațada casei de Târgoveț Hagi Prodan din Ploiești înconjurată de copaci.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: D. Friedmann
  • Observații: Casa “Hagi Prodan” este primul muzeu din Ploieşti. Iniţial s-a numit “Muzeul Prahovei”, devenit mai apoi “Muzeul Hagi Prodan” datorită profesorului Nicolae Simache, care a înfiinţat şi condus multe muzee din Ploieşti. Casa prezintă interiorul unui cămin de negustor înstărit din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în care pot fi remarcate o serie de obiecte de artă, dintre care unele au aparţinut familiei lui Hagi Prodan. Structura casei se prezintă astfel: la intrare se afla un hol dreptunghiular care duce către o zonă de aşteptare, un fel de cameră deschisă (sacnasiu), în partea stângă aflându-se două încăperi, prima sufrageria şi a doua bucătăria, iar în partea dreaptă dormitorul şi o cameră care are scop administrativ în prezent.
  • Descriptori: casă; casă de târgoveț; arhitectură tradițională; muzeu; Ploiești;
  • Editura: I. P. Arta Grafică
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: Ploiești
  • UAT: Ploiești
  • Județ: Prahova
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_37_ 0023_a_002543;STOMFF_CP_37_ 0024_r_002543 STOMFF_CP_39_0039_a_002610;STOMFF_CP_39_0040_r_002610 STOMFF_CP_45_0067_a_003361;STOMFF_CP_45_0068_r_003361 STOMFF_CP_421_a_4696; STOMFF_CP_422_r_4696 STOMFF_CP_485_a_5766; STOMFF_CP_486_r_5766 STOMFF_CP_10892_Ploiesti001; STOMFF_CP_10892_Ploiesti002 STOMFF_CP_10893_Ploiesti003; STOMFF_CP_10893_Ploiesti004 STOMFF_CP_10894_Ploiesti005; STOMFF_CP_10894_Ploiesti006