CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CONSTANȚA

  • Nume actual subiect: Colaj cu 6 fotografii reprezentând imagini din Constanța
  • Descriere: Prima fotografie din colțul stânga sus este o imagine din Portul maritim Constanța, unde se pot vedea macarale, clădiri, vapoare în prim-plan și marea în plan îndepărtat. A doua fotografie din colțul stânga jos are în prim-plan flori roșii, iar în plan îndepărtat Cazinoul din Constanța. Pe mijloc în partea de sus fotografia prezintă Teatrul de Stat din Constanța, iar în partea de jos este o imagine din Portul Tomis unde în plan îndepărtat se pot observa clădiri din centrul istoric. Astfel, de la stânga la dreapta se poate vedea Moscheea Carol I și clădiri din împrejurimi. În partea dreaptă sus este o imagine din Portul Tomis unde în prim-plan se vede marea și bărci ancorate în port, iar în plan îndepărtat clădiri din centrul istoric. În partea dreaptă jos este o imagine dintr-un parc din Constanța, probabil Parcul Primăriei, unde în prim-plan se observă flori portocalii iar în plan-îndepărtat o alee cu un felinar și pomi.
  • Autor subiect: Cazino - Petre Antonescu și Daniel Reinard
  • Datare subiect: 1930-1935; 1904-1910; 1951; 1958
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Al. Florescu
  • Cod LMI: CT-II-m-B-2783; CT-II-m-A-02801
  • Observații: C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, are rolul de autoritate portuară pentru Portul Maritim Constanța (cuprinzând zona Constanța, zona Midia, zona Mangalia și zona Basarabi) și pentru Portul Turistic Tomis. Portul Maritim Constanța este situat pe coasta vestică a Mării Negre, la 179 nM de Strâmtoarea Bosfor și la 85 nM de Brațul Sulina, prin care Dunărea se varsă în mare. Acoperă o suprafață totală de 3.926 ha, din care 1.313 ha uscat și 2.613 ha apă. Cele două diguri situate în partea de nord și în partea de sud adăpostesc portul, creând condițiile de siguranță optimă pentru activitățiile portuare. În prezent, lungimea totală a Digului de Nord este de 9,4 km, iar cea a Digului de Sud de 5,56 km. Portul Maritim Constanța este deservit de 156 de dane, din care 140 sunt operaționale. Lungimea totală a cheurilor este de 32 km, iar adâncimile variază între 7 si 19 m. (https://www.portofconstantza.com/pn/ro/home); Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din orașul Constanţa a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I, fiind inaugurat la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. Inițial, planurile au fost întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care a proiectat o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, planurile au fost schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard. Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanței, Cazinoul a fost folosit de Crucea Roșie pe post de spital de campanie, însă a fost şi clădirea lovită de schije. Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional. În 1934, arhitectul Daniel Renard a fost chemat pentru a efectua reparaţiile. Din 1941, Cazinoul a devenit gazdă pentru trupele germane. Din nou, a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici. Începând din anul 1948, a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988. (https://historia.ro/sectiune/general/povestea-casino-ului-abandonat-din-constanta-569217.html); Teatrul de Stat Constanţa este o instituţie publică de cultură, aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Constanţa. Este un teatru de repertoriu, unica instituţie de acest gen din Dobrogea. Teatrul a fost fondat în anul 1951 şi a funcţionat, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri. De la întemeiere și până în prezent teatrul a avut mai multe titulaturi: Teatrul de Stat Constanța în perioada 1951-1970, apoi a devenit Teatrul de Dramă și Comedie, între anii 1970-1974. Titulatura lui se schimbă și ia numele Teatrul Dramatic între 1974 și 1992, dar și această titulatură este modificată în 1992 în Teatrul Dramatic Ovidius care rămâne până în anul 2004. Între anii 2004 și 2007 i se schimbă titulatura cu Teatrul Național Constanța. În fine, din anul 2007 revine la numele inițial de Teatrul de Stat Constanța, pe care îl păstrează și acum. (https://www.teatruldestatconstanta.ro/despre-tsc); Portul Tomis este portul turistic și de pescuit al Constanței, aflat în centrul istoric al orașului. Portul a fost construit în 1958 în fostul Golf al Delfinilor. Bazinul portuar a fost realizat prin închiderea golfului cu două diguri: cel nordic, în formă de Y, cu o lungime inițială de 400 m, a fost prelungit în anul 2007 cu încă o porțiune de 200 m; cel estic pornește din faleza Cazinoului, pe o lungime de 500 m. Trei dintre cele patru laturi ale sale (cele estică, sudică și vestică) au fost prevăzute cu cheuri. Adâncimile sunt de doar 0,50 m în partea sud-vestică a bazinului și de 3 m în zona nord-estică. În anii 2008-2010, au fost realizate o serie de investiții pentru a permite creșterea traficului anual și a frecventării turistice.(https://simplyconstanta.ro/2017/08/11/portul-tomis/)
  • Descriptori: Teatrul de Stat; Tomis; port; vapor; barcă; cazino, moschee, teatru; faleză; peisaj; mare; vară;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Constanța
  • UAT: Municipiul Constanța
  • Județ: Constanța
  • Stat: România

SIMILARE
6