CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BĂILE TUȘNAD - VEDERE

  • Nume actual subiect: Hotel Tușnad
  • Descriere: Hotelul Tușnad din Băile Tușnad, în fața căreia se află parcate mai multe autoturisme, iar în prim plan, mergând, o mașină roșie Dacia 1300.
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: I. Ariton
  • Observații: Băile Tușnad, stațiune balneo-climaterică localizată în județul Harghita, Transilvania, reprezintă orașul cu cel mai mic număr de locuitori din țară (aproximativ 1.300 în anul 2023). Fondarea orașului a avut loc cel mai probabil în anul 1842, când vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenția asupra efectului terapeutic al apelor minerale, iar în 1845 a fost înființată o societate pe acțiuni pentru exploatarea stațiunii. Stațiunea a fost distrusă în urma revoluției din anul 1849, însă în 1852 a început reconstucția acesteia. Izvoarele de ape minerale din zona Tușnadului sunt, în schimb, cunoscute de mai mult timp. Există surse scrise privind izvoarele stațiunii încă din secolul al XVIII-lea, care erau folosite de către locuitorii satelor din apropiere datorită efectelor curative pe care le avea apa.
  • Descriptori: Hotel Tușnad; Băile Tușnad; Harghita; Transilvania; hotel; RPR; mașină; peisaj;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Băile Tușnad
  • UAT: Oraș Băile Tușnad
  • Județ: Harghita
  • Adresa actuala: Strada Oltului nr. 87
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_11822_a_1361_a_Baile_Tusnad; STOMFF_CP_11822_r_1362_r_Baile_Tusnad STOMFF_CP_11825_a_1367_a_Baile_Tusnad; STOMFF_CP_11825_r_1368_r_Baile_Tusnad STOMFF_CP_11828_a_165_a_Borsec; STOMFF_CP_11828_r_166_r_Borsec STOMFF_CP_11829_a_167_a_Borsec; STOMFF_CP_11829_r_168_r_Borsec STOMFF_CP_11834_a_177_a_Borsec; STOMFF_CP_11834_r_178_r_Borsec STOMFF_CP_11838_a_185_a_Borsec; STOMFF_CP_11838_r_186_r_Borsec STOMFF_CP_11857_a_223_a_Borsec; STOMFF_CP_11857_r_224_r_Borsec STOMFF_CP_11879_a_267_a_Borsec; STOMFF_CP_11879_r_268_r_Borsec