CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

CAROL I, REGELE ROMÂNIEI

  • Nume actual subiect: Carol I, Regele României
  • Descriere: Fotografie din profil cu Regele Carol I al României. Fotografa îl reprezintă pe rege matur, având o privire determinată și purtând îmbrăcămintea de militar, cu insignele în piept. Portretul este încadrat într-un chenar, având numele personajului în partea de jos. Chenarul este înconjurat de două flori.
  • Tip imagine: monocrom
  • Observații: Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, (născut la 20 aprilie 1839 în Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania și decedat la 10 octombrie 1914 în Sinaia, Prahova, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza, în perioada 10 mai 1866 – 27 septembrie/10 octombrie 1914. De-a lungul domniei sale, ce s-a întins pe o perioadă de 48 de ani, fiind și cea mai lungă din istoria statelor românești, acesta a reușit să contribuie la dezvoltarea statului românesc, căruia i-a obținut independența, pentru ca mai apoi să redreseze și economia și să înființeze unele instituții.
  • Descriptori: Familia Regală a României; Casa Regală a României; România; Regele Carol I; monarh; conducător; monarhie;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_0740_a_4838; STOMFF_CP_0741_r_4838 STOMFF_CP_0962_a_4945; STOMFF_CP_0963_r_4945 STOMFF_CP_0964_a_4946; STOMFF_CP_0965_r_4946 STOMFF_CP_0966_a_4947; STOMFF_CP_0967_r_4947 STOMFF_CP_0968_a_4948; STOMFF_CP_0969_r_4948 STOMFF_CP_0970_a_4949; STOMFF_CP_0971_r_4949 STOMFF_CP_0972_a_4950; STOMFF_CP_0973_r_4950 STOMFF_CP_0974_a_4951; STOMFF_CP_0975_r_4951