CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

IARMAROC LA SIBIU

  • Nume actual subiect: Iarmaroc la Sibiu, la 1788: pictură realizată de Franz Neuhauser
  • Descriere: Scenă de piață la Sibiu în anul 1788. Lucrarea se împarte în trei fragmente, fiecare ilustrând diferite aspecte ale vieții sociale și comerciale din orașul transilvănean. Fragmentul de față ilustrează scena centrală. Mulțimea strânsă în jurul tarabelor se compune din săteni transilvăneni, români și sași în costume le lor naționale, cât și orășeni de diferite categorii: studenți, ofițeri, preoți, neveste de meșteșugari, negustori etc., lăsând să se întrevadă totodată îndeletniciri, obiceiuri, relații sociale. În partea dreaptă se observă Alexandru Ipsilanti în caftan cărămiziu.
  • Autor subiect: Franz Neuhauser
  • Datare subiect: 1788
  • Tip imagine: color
  • Observații: Franz Neuhauser cel Tânăr (1763-1836) s-a născut la Viena, stabilindu-se la Sibiu în 1780. A fost pictor, grafician și profesor de desen, autor a numeroase lucrări celebre reprezentând orașul Sibiu. A fost fiul lui Franz Adam Neuhauser, pictor austriac care întemeiază o adevărată dinastie de pictori. Franz Neuhauser cel Tânăr a fost un apropiat al cercurilor protipendadei aristocratice şi a elitei burgheze transilvănene, a beneficiat de protecţia şi aprecierea unor rafinaţi colecţionari şi cunoscători ai artei, pictorul ajungând să domine cu propria creaţie scena artistică a provinciei la începutul secolului al XIX-lea. Spirit enciclopedist, de o multilaritate rar întâlnită, ilustru creator de compoziţii religioase, pictor peisagist şi portretist, desenator, acuarelist şi litograf, restaurator şi colecţionar de opere de artă, mentor al unor importanţi artişti transilvăneni, Franz Neuhauser cel Tânăr este autorul unei opere complexe, care comportă un interes deosebit şi sub aspect documentar.
  • Descriptori: artă plastică; Franz Neuhauser ; iarmaroc; Sibiu; săteni; Alexandru Ipsilanti; Franz Neuhauser cel Tânăr; pictură; litografie; litografie colorată; scenă de gen; baroc; pictură baroc;
  • Editura: Întreprinderea Poligrafică Sibiu
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Sibiu
  • UAT: Municipiul Sibiu
  • Județ: Sibiu
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_223_a_5635; STOMFF_CP_224_r_5635 STOMFF_CP_225_a_5636; STOMFF_CP_226_r_5636 STOMFF_CP_227_a_5637; STOMFF_CP_228_r_5637 STOMFF_CP_229_a_5638; STOMFF_CP_230_r_5638 STOMFF_CP_261_a_5654; STOMFF_CP_262_r_5654 STOMFF_CP_335_a_5691; STOMFF_CP_336_r_5691 STOMFF_CP_405_a_5726; STOMFF_CP_406_r_5726 STOMFF_CP_407_a_5727; STOMFF_CP_408_r_5727