CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

ALBA IULIA. SALA UNIRII

  • Nume actual subiect: Sala Unirii din Alba Iulia
  • Descriere: Vedere din interiorul Sălii Unirii din extremitatea de Nord a acesteia. În centrul și în stânga sălii sunt situate exponatele iar în partea dreaptă sunt arborate câteva drapele. În capătul sălii se observă o arcadă ce precede un cămin iar deasupra acesteia sunt pictate personalități marcante ale poporului român.
  • Datare subiect: 1900
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: D. F. Dumitru
  • Cod LMI: AB-II-m-A-00127
  • Observații: Sala Unirii a găzduit lucrările Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Construită între 1898-1900, clădirea a servit inițial drept cazino militar și sală de festivități pentru armata austro-ungară, vizavi de aceasta aflându-se clădirea în care locuia corpul ofițeresc, cunoscută drept clădirea Babilon. Fiind cea mai spațioasă clădire din oraș, a fost aleasă pentru a-i găzdui pe cei 1228 de delegați veniți din toată Transilvania pentru a-și exprima dorința de unire cu Vechiul Regat. Cel mai important moment îl reprezintă votarea în unanimitate a Rezoluției Unirii, citită în plenul Adunării de către Vasile Goldiș. Totodată, acestă clădire găzduiește biroul avocatului Aurel Lazăr, la care a fost redactată la Oradea Declarația de autodeterminare a românilor din Transilvania la data de 12 octombrie 1918, declarație ce va fi citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod. Ulterior, cu ocazia ceremoniei de încoronare a regilor României Mari, clădirea va suferi modificări, construindu-se la intrare un arc de triumf iar în interior un vestibul împreună cu câteva nișe, aici susținându-se banchetul regal. La data de 28 noiembrie 1968, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România, clădirea va face parte din complexul Muzeului Unirii, înființat cu aceeași ocazie. În prezent Sala Unirii găzduiește o expoziție permanentă ce cuprinde numeroase însemne ale participanților la Adunare precum steaguri, medalii și credenționale. Totodată aici se află și aparatul de fotografiat cu care au fost realizate singurele poze, cinci la număr, de la fața locului, de către Samoilă Mârza, cunoscut drept fotograful Unirii.
  • Descriptori: Sala Unirii; Marea Adunare Națională de la Alba Iulia; decembrie; 1918; rezoluția unirii; delegaț; Samoilă Mârza; Alba Iulia; Transilvania; cazinou militar; stil arhitectural; popor; poporul român; sală; arcadă; personalitate; pictură;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Transilvania
  • Localitate: Alba Iulia
  • UAT: Municipiul Alba Iulia
  • Județ: Alba
  • Adresa actuala: Strada Muzeului
  • Stat: România

SIMILARE
5