CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

ÎNTOARCEREA FIULUI RISIPITOR

  • Nume actual subiect: Întoarcerea fiului risipitor: pictură realizată de Barnardino Licino (1489 - 1560)
  • Descriere: Lucrarea ilustrează parabola evanghelică a întoarcerii fiului risipitor (Luca 15: 11-32) imaginată de pictor într-un decor venețian specific primei jumătăți a secolului al XVI- lea. Dincolo de întâlnirea tatălui cu fiul risipitor ce are loc în prim plan, Licinio ne introduce în atmosfera unei curţi nobiliare veneţiene din prima jumătate a secolului XVI, acţiunea inserându-se într-un amplu peisaj al cărui orizont înalt se situează aproape de limita superioară a tabloului. Hainele curtenilor, pasărea flamingo, prezenţa pajului nubian, slujitorii care anunţă lumii cu surle şi trâmbiţe vestea cea bună de pe terasa vilei sunt tot atâtea indicii ale statutului nobiliar al familiei. Amploarea naraţiunii, susţinută de desfăşurarea spaţială, este punctată cromatic de contrastul complementarelor roşu-verde. Printre culorile utilizate de pictor se numără şi albastrul. Pigmentul de bază, obţinut prin măcinarea bucăţilor de lapislazuli, o piatră semipreţioasă adusă din Orientul Mijlociu, făceau din această culoare una dintre cele mai scumpe.
  • Autor subiect: Bernardino Licino
  • Datare subiect: Prima jumătate a sec. XVI
  • Fișă obiect clasat: [1]

    1. pictura--Bernardino-Licinio--Intoarcerea-fiului-risipitor

  • Tip imagine: color
  • Observații: Bernardino Licinio a fost un pictor renascentist italian din Veneția și Lombardia. A pictat în principal portrete și pânze religioase.
  • Descriptori: peisaj; fiul risipitor; artă plastică; Licinio Bernardino; pictură; Renașterea; pictură renascentistă; scenă biblică; pictură religioasă; pictură în ulei; ulei pe pânză; Școala italiană; artă europeană; Muzeul Național de Artă al României;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: București Sectorul 1
  • UAT: Municipiul Bucureşti
  • Județ: București
  • Adresa actuala: Calea Victoriei nr. 49-53
  • Adresa initiala: Calea Victoriei nr. 49-53
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_17_0117_a_000855; STOMFF_CP_17_0118_r_000855 STOMFF_CP_17_0259_a_000926; STOMFF_CP_17_0260_r_000926 STOMFF_CP_17_0261_a_000927; STOMFF_CP_17_0262_r_000927 STOMFF_CP_28_0123_a_001874;STOMFF_CP_28_0124_r_001874 STOMFF_CP_28_0191_a_001908;STOMFF_CP_28_0192_r_001908 STOMFF_CP_29_0125_a_001975; STOMFF_CP_29_0126_r_001975 STOMFF_CP_49_0013_a_003800;STOMFF_CP_49_0014_r_003800 STOMFF_CP_49_0043_a_003815;STOMFF_CP_49_0044_r_003815