BISERICA VORONEȚ (SEC. XV)
- Nume actual subiect: Biserica Sfântul Gheorghe din Voroneț
-
Descriere:
Vedere de detaliu cu fațada sudică, absida și turla Bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneț. Absida altarului este o frescă cu reprezentarea „Cinului” realizată în tehnica albastrului de Voroneț.
- Autor subiect: Ștefan cel Mare (ctitor);
- Datare subiect: 1488
- Tip imagine: color
- Fotograf: Ion Petcu
- Cod LMI: SV-II-a-A-05675
- Cod RAN: 146600.01
-
Observații:
Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială.
Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-a-A-05675 și fiind formată din 4 obiective: Biserica „Sf. Gheorghe” - datând din 1488, cu pridvor din 1547 și având codul SV-II-m-A-05675.01; Ruine chilii - datând din secolele XV-XVIII și având codul SV-II-m-A-05675.02; Clopotniță - datând din 1488 și având codul SV-II-m-A-05675.03 și Zid de incintă - datând din secolele XV-XVIII și având codul SV-II-m-A-05675.04
În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Humor), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.
Recomandări bibliografice:
Petru Comarnescu, Mănăstirea Voroneț, Editura Meridiane, București, 1967 https://biblioteca-digitala.ro/?pub=894-manastirea-voronet;
Loredana Axinte, Natalia Dănăilă-Sandu, Paula Vartolomei, Pictura exterioară a Bisericii "Sfîntul Gheorghe" a Mănăstirii Voroneș - aspecte privind starea de conservare, Anuarul Muzeului Bucovinei: Suceava, XL, 2013, p. 239 – 248 https://biblioteca-digitala.ro/?articol=10968-pictura-exterioara-a-bisericii-sfintul-gheorghe-a-manastirii-vorones-aspecte-privind-starea-de-conservare--anuarul-muzeului-bucovinei-suceava--40-xl-2013;
Gheorghe Sion, Mănăstiri vechi – mănăstiri noi, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, II, nr. 4, Serie Nouă, 1991, p. 5 -6, https://biblioteca-digitala.ro/?articol=83844-manastiri-vechi-manastiri-noi--buletinul-comisiunii-monumentelor-istorice-bcmi--4-ii-1991; Ion Solcanu, Autorii ansamblului pictural de la Voroneț, Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie A. D. Xenopol, XXI, 1984, p. 373 - 378 https://www.academia.edu/39962175/Autorii_ansamblului_pictural_de_la_Vorone%C8%9B
-
Descriptori:
Albastru de Voroneț;
pictură murală;
pictură religioasă;
absidă;
Mănăstirea Voroneț;
Biserica Sfântul Gheorghe de la Voroneț;
Ștefan cel Mare;
frescă;
arhitectură medievală;
arhitectură moldovenească;
arhitectură religioasă;
biserică;
monument;
monument istoric;
monument de cult;
artă medievală;
pictură medievală;
Cin;
Viețile Sfinților;
Procesiunea Tuturor Sfinților;
- Editura: Editura Meridiane
- Expediată: Nu
- Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
-
Localitate: Voroneț
- UAT: Oraş Gura Humorului
- Județ: Suceava
- Adresa actuala: Strada Voroneț nr. 166
- Stat: România