CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

MĂNĂSTIREA PUTNA (SEC. XV)

  • Descriere: Peisaj cu Mănăstirea Putna în prim plan, fotografiată din exterior, dinspre altar.
  • Datare subiect: secolul al XV-lea
  • Tip imagine: color
  • Fotograf: Al. Florescu
  • Cod LMI: SV-II-a-A_05595
  • Cod RAN: 150052.02
  • Observații: Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”. Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki. Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662. Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.
  • Descriptori: Mănăstirea Putna; muzeu mănăstiresc; lăcaș de cult; ortodox; biserică; arhitectură bizantină; arhitectură gotică; arhitectură renascentistă; stil moldovenesc; monument istoric; peisaj; turism;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Bucovina
  • Localitate: Putna
  • UAT: Putna
  • Județ: Suceava
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_34_0239_a_002443;STOMFF_CP_34_0240_r_002443 STOMFF_CP_35 0093_a_002490;STOMFF_CP_35 0094_r_002490 STOMFF_CP_35 0095_a_002491;STOMFF_CP_35 0096_r_002491 STOMFF_CP_35 0105_a_002496;STOMFF_CP_35 0106_r_002496 STOMFF_CP_35 0159_a_002523;STOMFF_CP_35 0160_r_002523 STOMFF_CP_36_0011_a_002529;STOMFF_CP_36_0012_r_002529 STOMFF_CP_36_0013_a_002530;STOMFF_CP_36_0014_r_002530 STOMFF_CP_37_ 0017_a_002540;STOMFF_CP_37_ 0018_r_002540