CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BUCUREŞTI: PIAȚA UNIVERSITĂȚII

  • Nume actual subiect: Universitatea din București
  • Descriere: Palatul Universității din București, vedere frontală dintr-un balcon al imobilului de vis-a-vis de Bulevardul Regina Elisabeta. În partea stângă, jos, se remarcă statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, dispusă într-un rond cu gazon și flori colorate. Pe bulevard și trotuare, numeroși pietoni, mașini și troleibuze staționate sau în mișcare. În planul îndepărtat, alte imobile de pe bulevard.
  • Autor subiect: Alexandru Orăscu; Albert-Ernest Carrier-Belleuse
  • Datare subiect: 1857-1869; 1874
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: B-II-m-A-18674; B-III-m-A-20057
  • Observații: (1) Universitatea din București este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, fiind fondată în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Palatul Universității a fost construit în stil neoclasic pe vechiul amplasament al mănăstirii Sfântul Sava între anii 1857 și 1869, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. Există adăugiri și modificări ulterioare, cu atât mai mult cu cât clădirea a fost ținta bombardamentelor aliate asupra Bucureștiului în 1944. (2) Statuia ecvestră din bronz a lui Mihai Viteazul a fost realizată la Paris în anii 1872-1873 de către sculptorul francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, după o documentație realizată de către Alexandru Odobescu, Cesar Bolliac și Theodor Aman. A fost inaugurată pe 8 noiembrie 1874, eveniment la care au participat principele Carol I, principesa Elisabeta, membrii guvernului, mitropolitul primat Calinic Miclescu și un public numeros.
  • Descriptori: Muntenia; București; Piața Universității; Universitatea din București; Palatul Universității din București; Alexandru Orăscu; Statuia lui Mihai Viteazul; Albert-Ernest Carrier-Belleuse; învățământ superior; statuie ecvestră; statuie din bronz; statuie; monument de for public; monument istoric; monument;
  • Editura: DECT
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Muntenia
  • Localitate: București Sectorul 1
  • UAT: Municipiul Bucureşti
  • Județ: Bucureşti
  • Adresa actuala: Bulevardul Regina Elisabeta nr. 4-14
  • Adresa initiala: Bulevardul Academiei
  • Stat: Romania

SIMILARE
STOMFF_CP_053_a_000024; STOMFF_CP_054_r_000024 STOMFF_CP_157_a_000076; STOMFF_CP_158_r_000076 STOMFF_CP_2_173_a_000186; STOMFF_CP_2_173_r_000186; STOMFF_CP_3_007_a_000206;STOMFF_CP_3_007_r_000206 STOMFF_CP_4_031_a_000221;STOMFF_CP_4_032_r_000221 STOMFF_CP_6_039_a_000241;STOMFF_CP_6_040_r_000241 STOMFF_CP_6_049_a_000246;STOMFF_CP_6_050_r_000246 STOMFF_CP_8_0038_a_000340; STOMFF_CP_8_0002_r_000314