CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BRĂDUȚ COVALIU. PĂMÂNTUL COPIILOR, BALOANE ROȘII

  • Nume actual subiect: Pământul copiilor. Baloane roșii, tablou de Brăduț Covaliu
  • Descriere: Tabloul „Pământul copiilor. Baloane roșii” semnat de către artistul Brăduț Covaliu, reprezentant al realismului socialist.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Artistul Brăduţ Covaliu s-a născut la 1 aprilie 1924, în Sinaia. A decedat în 1991 în Bucureşti. Între 1942-1947, a studiat la Academia de arte frumoase din Bucureşti avându-l ca profesor la pictură pe Jean Al. Steriadi. A debutat în 1973, expunând la Salonul Oficial, apoi a participat cu regularitate la expoziţiile oficiale (republicane şi municipale) precum şi la numeroase expoziţii de grup în ţară şi peste hotare, pe toate continentele. În 1962, reprezintă România la Bienala de la Veneţia. În 1963, este ales secretar al Uniunii Artiştilor Plastici, iar în 1968, este ales Preşedinte al aceluiaşi for. Din 1969, desfăşoară activitate didactică la Institutul pedagogic din Bucureşti, apoi la Institutul „N. Grigorescu”. În 1977, cu ocazia organizării celei de-a 13-a expoziţii la Buzău, donează 160 de lucrări muzeului din acest municipiu, întregind această donaţie, în 1980, cu alte 140 de lucrări. De-a lungul vieţii sale i s-au decernat numeroase premii şi distincţii.
  • Descriptori: tablou; pictură; Brăduț Covaliu; realismul socialist; artă;
  • Editura: Editura Meridiane
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_35 0139_a_002513;STOMFF_CP_35 0140_r_002513 STOMFF_CP_35 0143_a_002515;STOMFF_CP_35 0144_r_002515 STOMFF_CP_35 0147_a_002517;STOMFF_CP_35 0148_r_002517 STOMFF_CP_35 0149_a_002518;STOMFF_CP_35 0150_r_002518 STOMFF_CP_35 0151_a_002519;STOMFF_CP_35 0152_r_002519 STOMFF_CP_35 0159_a_002523;STOMFF_CP_35 0160_r_002523 STOMFF_CP_36_0001_a_002524;STOMFF_CP_36_0002_r_002524 STOMFF_CP_36_0003_a_002525;STOMFF_CP_36_0004_r_002525