CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

GALAȚI

  • Nume actual subiect: Colaj cu șase imagini din Galați
  • Descriere: Colaj de locuri și instituții reprezentative pentru orașul Galați: 1. Faleza Dunării văzută de pe terasa Restaurantului Pescarul (astăzi Restaurantul „Blue Acqua”). În plan îndepărtat se vede Vasul-restaurant „Libertatea” (la mal) și alte ambarcațiuni pe Dunăre. În plan apropiat, pe terasa restaurantului se află un cuplu așezat la o masă; 2. Fațada Teatrului de Stat (astăzi Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați; 3. Vedere de ansamblu asupra clădirii Universității din Galați. În plan apropiat se vede parcul de vis-a-vis și trecerea de pietoni. Pe strada Republicii se văd trecând oameni; 4. În plan apropiat se vede fântâna arteziană „Fata pe valuri” (autor Tudor Baraschi) în apa căreia se reflectă Hotelul Galați, care se află în plan îndepărtat, în colțul din dreapta sus al imaginii. În colțul din stânga se vede parțial Hotelul Dunărea. Două mașini trec pe strada Domnească; 5. Gara fluvială de la Dunăre (Palatul Navigației), la care este acostată o navă. În plan îndepărtat, în spatele Palatului Navigației, în partea stângă, se vede parțial sediul Institutul de Cercetare și Proiectare Navală (Icepronav); 6. Trei nave care se deplasează pe Dunăre, în zona Șantierului Naval.
  • Datare subiect: 1968; 1933-1939; 1912-1923; 1965; 1912-1914; _
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: _; GL-II-m-B-03018; GL-II-m-A-03013; -; GL-II-m-B-03064; _
  • Observații: 1. Restaurantul „Pescarul” este opera arhitecților Maria Cocioabă și Ștefan Cocioabă, fiind adoptată o soluție constructivă pe plan circular, cu subsol și două niveluri, la care sunt distribuite terasele de vară: cea de la primul nivel fiind construită în taluz, în timp ce terasa superioară, de formă circulară, înconjoară sala restaurantului. Acoperișul, format dintr-o serie de pânze subțiri, cutate, dispuse pe plan circular formează un coronament decorativ, vizibil de pe promenada falezei și de pe Dunăre (Ștefan Cocioabă, „Restaurantul Pescarul din Galați”, în ArhItecrura, an. 16, nr. 114, 1968, p. 50-53); 2. Clădirea în care se află astăzi Teatrul Dramatic a fost construită în perioada 1933-1939 pentru a servi ca sediu Bibliotecii „V.A. Urechia”. Proiectul clădirii, intitulată Palatul Cultural „V.A. Urechia”, a fost realizat de arhitectul Ion D. Enescu, care a supravegheat și lucrările, care au trenat, din cauza fondurilor insuficiente. În anul 1940 Biblioteca „V.A. Urechia” s-a mutat în noul local. Prin HCM NR. 2003/16 sept. 1955, începe funcționarea Teatrului de Stat în actualul sediu, primul spectacol reprezentat fiind „D’ale carnavalului” (30 dec. 1956). Din anul 1973, Teatrul de Stat primeşte denumirea de Teatrul Dramatic Galaţi, iar din anul 2000 devine Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi (Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Galați, Sinteze, 2015, p. 192-199); 3. Clădire construită pentru a găzdui Palatul de Justiție după proiectul realizat în anul 1912 de arhitecții Grigore Cerchez și Anton Vârnav, construcția propriu-zisă având loc în perioada 1912-1923. Prin retragerea fațadei și încadrarea acesteia cu două aripi dispuse flancant s-a creat un spațiu de piațetă, în timp ce în exterior palatul prezintă forme opulente și ferestre largi, cele superioare având arcuri în plin cintru. Nivelul inferior este un demisol, având funcția de soclu, pe care se ridică celelalte două nivele. Fațada din coloane susține susține arcuri trilobate alungite. Astăzi, clădirea dăpostește rectoratul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Galați, Sinteze, 2015, p. 162-171); 4. Hotelul Galați a fost dat în folosință la sfârșitul anului 1965, fiind proiectată de DSAPC Galați, având o structură de rezistență din cadre de beton armat, cu 11 niveluri (inclusiv subsolul). La finisajele interioare și exterioare au fost folosite elemente ceramice în diferite culori, marmură, travertin și mari suprafețe vitrate (Buletinul de informare tehnică în arhitectură, 1965); 5. Construit în, perioada 1909-1912 de arhitectul Petre Antonescu, Palatul Navigației este o clădire neoromânească, ce se compune din parter și două etaje, la parter fiind sala de așteptare, birourile și amenajările necesare stației de călători, iar la etaj alte birouri. Executată din zidărie de cărămidă cu planşee din beton armat, are în colţul de nord-est un turn, cu o scară de onoare, de unde putea fi admirată panorama portului (Valentin Bodea, Monumente istorice și personalități din orașul Galați, Galați, Sinteze, 2015, p. 172-174).
  • Descriptori: Teatrul de Stat Galați; Teatrul Dramatic „Fani Tardini”; strada Domnească; Universitatea din Galați; Palatul Navigației; Dunăre (fluviu); navă; parc; fântână arteziană; Fântâna arteziană „Fata pe valuri”; Hotel Galați; Vasul „Libertatea”;
  • Editura: I. P. Arta Grafică
  • Expediată: Da
  • Data expedierii: 7 septembrie 1986

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Galați
  • UAT: Municipiul Galați
  • Județ: Galați
  • Adresa actuala: Bulevardul Marea Unire nr. 75; Strada Domnească nr. 59; Strada Domnească nr. 47; Aleea Domnească; Strada Portului nr. 34; Strada Alexandru Moruzzi nr. 132
  • Adresa initiala: Bulevardul Marea Unire nr. 75; Strada Republicii nr. 59; Strada Republicii nr. 47; Aleea Domnească; Strada 13 Iunie nr. 34; Strada Păcii nr. 132
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_007_a_000103; STOMFF_CP_2_007_r_000103 STOMFF_CP_8_0042_a_000343;STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_9_0131_a_000412;STOMFF_CP_9_0132_r_000412 STOMFF_CP_9_0171_a_000432;STOMFF_CP_9_0172_r_000432 STOMFF_CP_11_ 0047_a_000492; STOMFF_CP_11_ 0048_r_000492 STOMFF_CP_14_0033_a_000610;STOMFF_CP_14_0034_r_000610 STOMFF_CP_15_0005_a_000677;STOMFF_CP_15_0006_r_000677 STOMFF_CP_17_0165_a_000879; STOMFF_CP_17_0166_r_000879