CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

STAȚIUNEA OLIMP: 1. HOTELUL 'OLTENIA'; 2. HOTELUL 'AMFITEATRU'; 3. VEDERE GENERALĂ

  • Nume actual subiect: Hotel Oltenia; Hotel Amfiteatru; Stațiunea Olimp
  • Descriere: Colaj cu trei fotografii din stațiunea Olimp. În sensul acelor de ceasornic, în prima imagine este hotelul Oltenia, vedere de ansamblu. În prim-plan se află hotelul, restaurantul și scările ce duc spre intrare. În fața acestora se observă un spațiu verde acoperit cu mici copaci, străbătut de mai multe alei pavate, pe care se văd mergând mai mulți turiști. În depărtare, în stânga, se zărește o altă clădire înaltă din stațiune. A doua imagine conține hotelul Amfiteatru, vedere parțială. În prim-plan se află hotelul, iar în fața acestuia, o construcție metalică, albastră, formată din cilindri și o zonă acoperită cu arbori. În partea de jos a fotografiei se observă mai multe bănci semicirculare, în fața celei din dreapta aflându-se o masă rotundă, iar în spate, un proiector. În a treia imagine este surprins un peisaj marin. În prim-plan se află marea în care se scaldă câțiva oameni, pe suprafața acesteia fiind mai multe ambarcațiuni gonflabile în care vâslesc turiștii. În spate se află un șir cu stabilopozi, urmat, în stânga, de plaja plină cu oameni și câteva construcții în formă de iglu, de diferite culori, iar în dreapta, o clădire albă, cu un singur nivel și faleza înaltă, acoperită cu vegetație. În depărtare se văd două dintre hotelurile aparținând unui complex și câteva blocuri-turn ale stațiunii.
  • Tip imagine: color
  • Observații: Hotelul Oltenia face parte din Complexul Hotelier Steaua de Mare, fiind unul dintre cele șapte blocuri-turn din stațiunea Olimp. Acesta are o arhitectură contemporană, fiind situat pe malul Mării Negre, la o distanță de aproximativ 100 de metri față de plajă. Mai multe informații sunt disponibile aici: https://www.complexsteauademare.ro/hotel-oltenia-olimp/. Hotelul Amfiteatru, cu dublu tract și având șase niveluri de cazare dispuse deasupra celui de primire, face parte, alături de hotelurile Belvedere și Panoramic, din Phoenicia Blue View Resort. Fostul Complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere a fost construit la începutul anilor '70, echipa de proiectare fiind formată din arhitecții Șerban Manolescu, Radu Mănăilă, Dan Ioanovici, Răzvan Florea, Simona Matei, Carmen Beldiman, Mircea Cristescu și Mircea Anania. Stațiunea balneoclimaterică Olimp, cunoscută pentru curele heliomarine, a fost construită începând cu anul 1971, sub coordonarea arhitectului Aron Solari Grimberg, amplasamentul, configurația și studiile de sistematizare pentru aceasta fiind stabilite de către Institutul de Proiectări "Carpați".
  • Descriptori: hotel Oltenia; hotel Amfiteatru; Phoenicia Blue View Resort; stațiunea Olimp; Olimp; municipiul Mangalia; Constanța; Dobrogea; Marea Neagră; hotel; resort; stațiune; mare; litoral; sezon estival; turism; vară; peisaj marin; ambarcațiune;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Dobrogea
  • Localitate: Olimp
  • UAT: Municipiul Mangalia
  • Județ: Constanța
  • Adresa actuala: Strada Olimp nr. 8; Strada Amfiteatru nr. 6; Olimp
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_2_007_a_000103; STOMFF_CP_2_007_r_000103 STOMFF_CP_8_0042_a_000343;STOMFF_CP_8_0002_r_000314 STOMFF_CP_9_0131_a_000412;STOMFF_CP_9_0132_r_000412 STOMFF_CP_9_0171_a_000432;STOMFF_CP_9_0172_r_000432 STOMFF_CP_11_ 0047_a_000492; STOMFF_CP_11_ 0048_r_000492 STOMFF_CP_14_0033_a_000610;STOMFF_CP_14_0034_r_000610 STOMFF_CP_15_0005_a_000677;STOMFF_CP_15_0006_r_000677 STOMFF_CP_17_0165_a_000879; STOMFF_CP_17_0166_r_000879