CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

BISERICA VORONEȚ (SEC. XV) NAOSUL

  • Nume actual subiect: Biserica Voroneț (sec. XV) Naosul
  • Descriere: Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Printre aceste picturi de interior atrag atenția mai ales: Cina cea de Taină, Împărtășirea Apostolilor, Spălarea picioarelor (in altar), Ciclul patimilor și tabloul votiv al domnitorului Ștefan cel Mare (în naos).
  • Datare subiect: secolul al XV-lea; 1488
  • Tip imagine: color
  • Cod LMI: SV-II-a-A-05675
  • Observații: În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis. Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii. Şi tot astfel se prezintă ea astăzi vizitatorilor din lumea întreagă emoţionaţi să descopere, în mijlocul unei naturi armonioase, un edificiu încă mai armonios, ridicat de mai bine de 500 de ani de mâini inspirate exprimând credinţa şi lirismul lor în piatră şi culoare. Biserica Mănăstirii Voroneţ este ctitoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt construită în 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni (din 26 mai la 14 septembrie). Mai multe informații despre aceasta puteți afla accesând link-ul: https://www.manastireavoronet.ro/prezentare-generala-manastirea-voronet/#Despre_Manastire
  • Descriptori: Biserica Voroneț; naos; pictură murală; pictură religioasă; edificiu religios; Moldova; Ștefan cel Mare;
  • Expediată: Nu

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Moldova
  • Localitate: Voroneț
  • UAT: Oraș Gura Humorului
  • Județ: Suceava
  • Adresa actuala: Strada Voroneț nr. 166
  • Stat: România

SIMILARE
STOMFF_CP_27_0073_a_001790;STOMFF_CP_27_0074_r_001790 STOMFF_CP_27_0075_a_001791;STOMFF_CP_27_0076_r_001791 STOMFF_CP_27_0081_a_001794;STOMFF_CP_27_0082_r_001794 STOMFF_CP_27_0085_a_001796;STOMFF_CP_27_0086_r_001796 STOMFF_CP_27_0089_a_001798;STOMFF_CP_27_0090_r_001798 STOMFF_CP_27_0093_a_001800;STOMFF_CP_27_0094_r_001800 STOMFF_CP_28_0027_a_001826;STOMFF_CP_28_0028_r_001826 STOMFF_CP_26_ 0023_a_001678; STOMFF_CP_26_ 0024_r_001678