CĂRȚI POȘTALE


Colecția Andrei Ștomff

ARMENIȘ - JUD. CARAȘ-SEVERIN - PIATRA SCRISĂ

  • Nume actual subiect: Mănăstirea Piatra Scrisă din comuna Armeniș
  • Descriere: Mănăstirea „Piatră Scrisă”, aflată într-o strâmtoare peste care se arcuiește podul de cale ferată.
  • Datare subiect: 1788
  • Tip imagine: color
  • Observații: Mănăstirea „Piatra Scrisă” din comuna Armeniș este un obiectiv religios care poartă în spate un istoric interesant. Prin anul 1788 este menționată pe o hartă austrică militară întâia oară, urmând ca în 1822 să fie restaurată pictura icoanei. Se presupune însă că existența acesteia este mai veche. Piatra scrisă este de fapt o stâncă pe care se poate observa pictura iconei „Sfintei Treimi”, despre care încă nu se știe dacă a fost realizată de mână omenească ori e o minune. Cert e că atunci când se lucra la calea ferată de pe ruta Caransebeș-Orșova și a fost găsită, tunelul a fost deviat la câțiva metri față de locul icoanei. Aici este o mănăstire acum, care are hramul „Duminica Tuturor Sfinților” (prima duminică după Rusalii).
  • Descriptori: Armeniș; Piatra Scrisă; mănăstire; pictură; stâncă; icoană; Sfânta Treime; pod; cale ferată; trepte de piatră; munte; pădure; drum național; vară; construcție;
  • Editura: OSETCM
  • Expediată: Nu
  • Data tipăririi: 1977

Localizare
  • Regiune/Zona geografica /Context spatial: Banat
  • Localitate: Armeniș
  • UAT: Armeniş
  • Județ: Caraș-Severin
  • Stat: Republica Socialistă România

SIMILARE
STOMFF_CP_10_0011_a_000459; STOMFF_CP_10_0012_r_000459 STOMFF_CP_660_a_4800; STOMFF_CP_661_r_4800 STOMFF_CP_35 0129_a_002508;STOMFF_CP_35 0130_r_002508 STOMFF_CP_011_a_4314;STOMFF_CP_012_r_4314 STOMFF_CP_13373_a_Cabana_Crivaia029; STOMFF_CP_13373_r_Cabana_Crivaia030 STOMFF_CP_13423_a_Hotelul_Trei_Ape033; STOMFF_CP_13423_r_Hotelul_Trei_Ape034 STOMFF_CP_069_a_5970_animale; STOMFF_CP_070_r_5970_animale STOMFF_CP_075_a_5973_animale; STOMFF_CP_076_r_5973_animale